Aceasta a fost ziua negocierilor detaliate la conferinta climatica de la Copenhaga (COP15), transmite Guardian.
Dezbaterile s-au desfasurat in doua etape: un grup de state a discutat despre reducerea emisiilor, utilizarea terenurilor agricole, paduri si potentialul pietelor de carbon pentru ajutarea tarilor sarace in adaptarea la schimbarile climatice. Iar un alt grup a discutat despre finante si tehnologie in contextul rezolvarii crizei climatice.
Principalele atractii ale intalnirii de astazi au fost un raport prezentat de Banca Mondiala pe tema mecanismului de dezvoltare curata (MDC) si, mai tarziu, o sesiune ONU de intrebari si raspunsuri despre eficacitatea MDC in reducerea emisiilor.
Organizatiile neguvernamentale spun ca este imperativ sa se rezolve problemele din sectorul forestier si mai spun ca sunt foarte ingrijorate de pietele de carbon. Acestea vor indemna delegatii sa obtina cel mai bun acord posibil in ceea ce priveste finantarea si angajamentele de reducere a emisiilor.
Pe de alta parte, in culisele conferintei, China si un al grup de tari au pregatit un plan de bataie ce va fi discutat neoficial de liderii statelor si care ar putea fi adoptat ca baza a acordului final de saptamana viitoare.
COP15 este numele conferintei pe tema schimbarilor climatice care are loc intre 7 si 18 decembrie la Copenhaga. In cadrul conferintei se va incerca incheierea unui nou acord de mediu, care sa inlocuiasca protocolul Kyoto din 2012, cand acesta expira.
Foto: guardian.co.uk