Pata de petrol pe un important rau din Italia

Pata de petrol provocata de un act de sabotaj intr-o fosta rafinarie situata la nord de Milano a ajuns miercuri in raul Pad (Po, in italiana), cel mai important din Italia, a anuntat prefectura cu ocazia unei reuniuni de urgenta organizate la Piacenza, relateaza AFP, citat de Mediafax.

Autoritatile au decis sa amplaseze bariere pentru a incerca sa limiteze deversarea de petrol in afluentul raului Pad, dar acestea nu au functionat, potrivit aceleiasi surse.

Prefectul le-a cerut primarilor sa faca apel la populatie pentru a evita folosirea apei curente, a precizat seful cabinetului prefectului, Roberta De Francesco.

O echipa formata din pompieri, membri ai protectiei civile si Agentiei regionale pentru protectia mediului din Lombardia (ARPA) a fost trimisa la fata locului si folosesc dispozitive pentru a incerca sa absoarba petrolul.
"Pata de petrol se intinde din Monza, traverseaza regiunea Milano si se afla in acest moment in zona Lodi", a afirmat o purtatoare de cuvant a ARPA.

"Cantitatea de petrol deversata este estimata la cel putin 1.000 de metri cubi, dar este probabil mult mai mare", a spus ea. Potrivit acesteia, coordonarea operatiunilor de indiguire a mareei negre a fost incredintata Protectiei civile.

O celula de criza a fost creata la prefectura din Milano. Sute de animale, in special pasari, au murit deja, prinse in pata de petrol cu miros insuportabil si avand o lungime de mai multi kilometri. La originea acestei catastrofe ecologice pare sa se afle un act de reavointa: marti, in jurul orei patru dimineata, vanele depozitului fostei rafinarii Lombardi Petroli de la Villasanta, in apropiere de Monza, au fost deschise.

Au avut loc deja mai multe tentative de ridicare a unor diguri pentru a opri inaintarea petei de petrol, insa pana acum toate s-au soldat cu un esec.
Legambiente, principala asociatie italiana care militeaza pentru protectia mediului inconjurator, a calificat aceasta catastrofa drept "dezastru ecologic fara precedent pentru ecosistemul din Lambro, care va suporta consecintele pentru mult timp".

Bazinul din Lambro este una dintre regiunile cele mai poluate din Italia. Pad este cel mai important rau din Italia avand o lungime de 652 de kilometri si un debit maxim de 10.300 de metri cubi pe secunda.

Foto: hellomilano.it

spot_img

Ultimele știri