Parcul National Glacier din SUA a mai pierdut doi ghetari

Parcul National Glacier din Montana, Statele Unite, a mai pierdut doi ghetari din cauza temperaturilor tot mai mari, a anuntat miercuri Serviciul de prospectare geologica al Statelor Unite, transmite AP.

Oamenii de stiinta avertizeaza ca si restul de 25 de ghetari ar putea disparea pana la sfarsitul secolului. „Dupa ce masuram marginile ghetarilor, acestia scad in dimensiuni pana sa ajungem noi acasa”, a explicat Dan Fagre, reprezentant al agentiei guvernamentale.

Cei doi ghetari care s-au desprins de calota glaciara au fost Miche Wabun si Shepard. Fiecare dintre acestia s-au micsorat in procent de 55% din anii 1960 incoace.

Potrivit geologilor, mai putini ghetari inseamna mai putina apa in bazinele raurilor pentru pesti si un risc mai mare pentru producerea incendiilor de vegetatie. Mai mult decat atat, ghetarii sunt precum un barometru care indica schimbarile dramatice in unele ecosisteme.

In regiunile alpine din intreaga lume, topirea ghetarilor a accelerat in ultimele decenii pe masura ce temperaturile au crescut. Majoritatea oamenilor de stiinta coreleaza aceasta incalzire cu nivelul crescut al emisiilor de gaze cu efect de sera in atmosfera.

Cativa ghetari, insa, precum cei din muntii Himalaya, ar putea rezista secole de-a randul intr-un climat mai cald. Insa peste 90% dintre ghetarii din intreaga lume se topesc rapid, in special in Alaska, in muntii Alpi si in Anzi.

Potrivit geologilor, un ghetar trebuie sa aiba cel putin 100.000 de metri patrati pentru a putea rezista.

Foto: whitefishfun.com

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri