Japonezii au platit 75.000 de euro pentru un ton de 128 de kilograme

Criza economica mondiala nu pare sa afecteze pasiunea japonezilor pentru sushi, tinand cont de suma fabuloasa platita pentru un ton rosu pe piata de peste din Tokyo, informeaza Agerpres. Un exemplar de 128 de kilograme a fost vandut pentru suma de 9,6 milioane de yeni (75.000 de euro) pe piata de peste Tsukiji, fiind al doilea pret din istoria arhipelagului nipon.

Recordul absolut dateaza din anul 2001 când un exemplar de ton rosu a fost vandut pentru suma de 20 de milioane de yeni. Luni a fost prima zi de reluarea a tranzactiilor pe piata Tsukiji, cea mai mare piata de peste din lume, dupa sarbatorile de la sfarsitul anului.

Aproximativ 730 de exemplare de ton rosu au fost vandute in cursul zilei de astazi. « Am dorit sa cumpar cel mai bun ton din aceasta zi”, a declarat cumparatorul pentru agentia de presa Jiji. Intentia cumparatorului este sa vanda pestele pe bucati restaurantelor de sushi din Japonia si China.

Carnea tonului rosu este deosebit de apreciata de amatorii de peste crud. Piata de peste Tsukiji constituie una din curiozitatile capitalei Japoniei insa turistii straini sunt acceptati cu greu de vanzatorii care se plang ca flashurile aparatelor foto deranjeaza licitatiile.

In perioda 15 decembrie-17 ianuarie vanzarile cu strigare au fost interzise turistilor straini, iar responsabilii intentioneaza sa prelungeasca aceasta interdictie.

Victima a pescuitului excesiv din ultimii ani, tonul rosu este amenintat in Marea Mediterana si Oceanul Atlantic. Cota totala a capturilor admise va fi diminuata cu 30 la suta in urmatorii doi ani, o masura pe care oamenii de stiinta si militantii pentru protectia mediului o considera insuficienta pentru prezervarea speciei. Japonia este de departe cel mai mare importator mondial de ton rosu.
 

spot_img

Ultimele știri