Curentul: Panza freatica din Jilava, infestata de groapa de gunoi de la Vidra

In seara zilei de luni, 10 noiembrie 2008, am participat la o reuniune cu jilavenii. Cu aceasta ocazie, am aflat faptul ca in Jilava si Vidra se afla in curs de derulare cea mai mare crima ecologica si un grav atentat la sanatatea ilfovenilor, deoarece, in localitati precum Jilava sau Vidra, in care oamenii nu dispun de apa curenta, iar singura lor sursa sunt puturile, va dati seama ca viata lor este pusa in grav pericol, intrucat la acest moment panza freatica este infestata.

Cazurile de ilfoveni care manifesta forme acute de cancer ce sunt generate de aerul irespirabil si de infestarea panzei freatice se inmultesc de la zi la zi. Copiii se imbolnavesc, batranii mor si nimanui in Bucuresti sau la guvern nu-i pasa de faptul ca bucurestenii exporta moarte, boli, gunoi si mizerie in Ilfov.

Ilfovul nu este groapa de gunoi a Bucurestiului! Am vazut imagini cumplite cu caini cu tumori care mananca din gunoaie si cred ca la groapa de gunoi sunt peste 1.000 de caini; va dati seama ca un caine care este infestat cu boli si care musca un om nu-i va transmite neaparat turbare, ci si boli cumplite. De ce ne facem ca nu ne pasa? De ce ne facem ca nu vedem acest imens dezastru ecologic care se intampla la cativa kilometri de Bucuresti?

Stimati bucuresteni, credeti ca pe voi nu va afecteaza aceasta crima ecologica din Ilfov de pe axa Vidra-Jilava?
Apa din subsolul localitatilor Jilava si Vidra este nociva nu numai pentru baut, dar si pentru spalat, ea continand substante chimice cancerigene care rezulta din descompunerea gunoaielor de la groapa de gunoi ilegala de la Vidra, groapa de gunoi deschisa pe vremea fostului primar pesedist, care a facut jocurile firmei Eco Sud SRL, care face profituri de milioane de euro.

Ilfovenii sunt supusi unei crime ecologice, intrucat ei se imbolnavesc si mor de pe urma efectelor nocive ale gunoiului din Bucuresti care este deversat in groapa de gunoi ilegala din Vidra.

Intr-un comunicat transmis de oficialii Garzii Nationale de Mediu (GNM), se afirma ca, "intrucat operatorul depozitului, societatea Eco Sud SRL, nu a instituit un sistem de automonitorizare tehnologica a depozitului, respectiv nu a intocmit un plan de prevenire a incendiilor pe depozit (groapa de gunoi nu a infestat numai panza freatica, dar si aerul este nociv de la mirosurile pestilentiale emanate sau din cauza deselor incendii care izbucnesc acolo), comisarii GNM au sanctionat societatea cu amenda contraventionala in valoare de 8.000 de lei".

In acelasi comunicat, oficialii Garzii de Mediu precizau ca groapa de gunoi de la Vidra nu indeplineste conditiile de functionare. Nicicum sa mai fie considerata si "ecologica", asa cum a categorisit-o Ministerul Mediului. Amenda, una extrem de mica pentru o societate precum Eco Sud, a fost singura sanctiune, desi mediul a fost grav afectat si sanatatea ilfovenilor este pusa in pericol, ca si viata lor. In mod normal, groapa de gunoi trebuia inchisa pana in momentul in care ea ar fi devenit cu adevarat ecologica.

Nu s-a intamplat insa acest lucru. Mai grav, ea functioneaza in continuare, in ciuda faptului ca locuitorii din zona cer inchiderea gropii, sustinand ca gunoaiele si mirosurile pe care acestea le degaja le pun in pericol sanatatea. Firmele de salubritate din Capitala depoziteaza ilegal deseurile pe teritoriul judetului Ilfov

Bucurestiul exporta moarte in Ilfov, acolo unde gunoiul orasului a cauzat deja cel mai mare dezastru ecologic din Romania. Amenzile pentru cei care nu respecta legislatia de mediu sunt mult prea mici si se impune nu numai o majorare a acestora, chiar si de zece ori in unele cazuri, insa trebuie oprit urgent acest dezastru ecologic din Vidra. Scandalul a pornit chiar de la atitudinea sfidatoare a acestor firme de salubritate din Bucuresti.

Cei ce detin groapa de gunoi criminala si ilegala de la Vidra nu isi respecta angajamentele fata de Ministerul Mediului, firmele de salubritate arunca gunoaie la intamplare, firmele de constructii depoziteaza ilegal moloz si tot felul de resturi de pe santierele din Bucuresti in Ilfov, si o fac nu numai in groapa de gunoi, dar si pe toate campurile din jurul acesteia, iar la primul vant mai puternic, gunoaiele se imprastie pe o suprafata de mii de hectare, ajung in casele oamenilor, le fac aerul irespirabil.

Institutiile statului sunt in compliciate cu cei care atenteaza la sanatatea oamenilor, iar primarilor PSD care au condus Vidra pana in aceasta vara nu le-au pasat de oameni.

Iar aceasta groapa de gunoi ilegala poate si trebuie inchisa de Ministerul Mediului si Garda de Mediu, adica institutii aservite si clientelare guvernului penelist care nu da doi bani pe viata ilfovenilor.

Cei care exploateaza gropile de gunoi sau cei de la firme le platesc, fac profituri uriase si isi vad linistiti de treaba, adica continua cu premeditare o grava crima ecologica. Toate acestea, pe seama locuitorilor din Ilfov, a sanatatii lor si a vietii ilfovenilor. Mai clar, cine este vinovat de situatia acestor gropi de gunoi din Ilfov? Foarte clar: firmele de salubritate si cele care detin gropi de gunoi, pentru ca nu respecta legea, si Ministerul Mediului prin Garda de Mediu, pentru ca nu aplica legea. Mai mult, institutiile statului sunt fie in complicitate cu aceste firme, fie nu sunt deloc interesate de faptul ca sanatatea oamenilor este pusa in pericol.

Primarul de la Vidra este legat de maini si de picioare, intrucat nu el are in atributii posibilitatea de inchidere a gropii de gunoi.

Apel

Vreau sa va aduc aminte de filmul Erin Bronkovic, cu Julia Roberts, care pleaca de la fapte reale; este vorba de drama locuitorilor unui orasel american, care din cauza infestarii panzei freatice si a mediului cu substantele chimice deversate de o fabrica, au ajuns in 20 de ani sa moara pe capete din cauza unor forme cumplite de cancer. Filmul reda lupta unor avocati, care au dat in judecata fabrica si autoritatile si au cerut si obtinut daune in valoare de zeci de milioane de dolari pentru aceasta crima ecologica.

Exact aceeasi crima ecologica este acum in desfasurare la adresa locuitorilor din Jilava si Vidra!
Fac pe aceasta cale un apel la toti locuitorii din cele doua localitati: Haideti sa ne unim eforturile si sa dam in judecata toate autoritatile si firmele vinovate de mentinerea acestei gropi de gunoi ilegale! Sa le cerem daune si sa cerem Ministerului Mediului si Garzii de Mediu inchiderea gropii de gunoi! Viata noastra valoreaza mai mult decat muntii de gunoaie cu care Bucurestiul indoapa Ilfovul in fiecare zi! Noi, la Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro, avem nevoie de urmatoarele acte:

– certificate medicale care sa ateste faptul ca sanatatea dvs. a fost afectata de panza freatica infestata si de aerul poluat de mirosurile pestilentiale si nocive emanate de aceste gunoaie;

– certificate de la Larex, care demonstreaza faptul ca apa din panza freatica a localitatilor Jilava si Vidra nu este potabila, ci nociva, adica nu trebuie folosita nici la spalat, nici la o alta activitate, fiind pur si simplu otravita.

Numai printr-un proces colectiv impotriva celor vinovati de crima ecologica de la Jilava-Vidra vom reusi sa rezolvam ceva!

Astept adeziunile si sustinerile voastre! Veniti la vot! Votati si aveti incredere ca schimbarea se poate produce! Depinde numai de noi sa ne schimbam vietile si destinele!

spot_img

Ultimele știri