ZIUA: 1 Mai cu apa in case

Avertizarea hidrologica de cod galben, transmisa prefecturilor din judetele Botosani, Constanta, Galati, Suceava si Tulcea, expira in aceasta dimineata la ora 10.00, insa inundatiile din Moldova si Dobrogea continua sa afecteze populatia.

"In ultimele 24 de ore, debitele raurilor au fost in crestere din cauza precipitatiilor si a propagarii pe raurile din bazinele Crasna, Barcau, Ialomita, Siret, Prut, pe cele din bazinele superioare ale Somesului si Muresului, pe raurile din Dobrogea, si numai prin propagare pe cursurile inferioare ale Viseului, Izei, Turului, Somesului, Crisurilor, Muresului si Timisului. Sunt posibile scurgeri importante pe versanti, torenti si paraie cu posibile inundatii locale si cresteri semnificative de niveluri, cu depasirea cotelor de atentie pe unele rauri mici", precizeaza comunicatul Ministerului Mediului.

Doi dintre sinistratii din localitatea galateana Toflea s-au luat la bataie ieri dimineata, din cauza ajutoarelor, transmite Mediafax. "A fost o neintelegere, un conflict intre doi sateni. Unul l-a acuzat pe celalalt ca a primit ajutoare la inundatiile de anul trecut si ca nu le-a folosit pentru repararea locuintei. Mai mult, i-a invitat pe cei din mass-media prezenti in comuna sa ii filmeze acum casa. De aici a izbucnit o cearta generala intre cei care se aflau la fata locului, insa conflictul a fost aplanat inainte sa se produca violente", a declarat Viorel Zaharia, comandantul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Galati.

In judetul Galati, 500 de persoane si peste 100 de locuinte din localitatile Toflea si Brahasesti au fost afectate de inundatiile provocate de o rupere de nori, vineri seara. Apele au mai inundat 100 de fantani si au acoperit 150 de hectare de teren agricol, cinci podete din comuna fiind distruse de puhoaie, iar 6,4 km de drum comunal – acoperit de aluviuni.

Pentru mai multe informatii viziteaza ZIUA

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri