O nouă ediție a Turului Italiei a debutat ieri, tocmai în Irlanda de Nord, la Belfast. Azi vă prezentăm aventurile eroice ale unui fost câștigător din ”Il Giro”, potrivit Yahoo News.
Gino Bartali a fost unul dintre cei mai de succes rutieri italieni din anii ’30, dar și de după cel de-Al Doilea, câștigând de trei ori Il Giro și de două ori Turul Franței.
Italianul, care a murit în 2000, nu și-a povestit niciodată aventurile din timpul conflagrației, însă regizorul Oren Jacoby a pus cap la cap, într-un documentar, activitățile lăudabile ale acestuia, scrie BBC.
Bartali s-a născut într-o familie săracă de fermieri din Toscana, iar vârful carierei sale ca sportiv s-a produs în anii care au precedat războiul. După două victorii în Turul Italiei, în 1938 s-a impus și în Turul Franței.
Rutierul a refuzat să îi dedice victoria lui Benito Mussolini, liderul fascist al Italiei din acea vreme, riscând enorm prin gestul său.