În lupta împotriva crizei alimentare globale, este nevoie atât de colaborare între companiile din industria alimentară, cât și de intervenția autorităților. Este concluzia la care au ajuns specialiști din cadrul WWF-UK și Food Ethics Council, într-un raport publicat ieri.
„Companiile trebuie să lucreze împreună, să colaboreze. Guvernele trebuie să își folosească autoritatea și să impună schimbarea. Trebuie să fim atenți la ceea ce cultivăm și cum cultivăm. Trebuie să promovăm dietele sustenabile, să reducem risipa și să dezvoltăm un sistem mai echitabil.”, a precizat, în deschiderea raportului, Duncan Williamson, expert în securitate alimentară din cadrul World Wide Fund for Nature – UK.
Sistemul alimentar actual pune presiune pe mediu
Conform raportului, sistemul alimentar global are un impact negativ semnificativ asupra mediului: este principala cauză de deforestare și eroziune, e responsabil pentru 70% din consumul de apă și generează 30% din emisiile de gaze cu efect de seră.
Cu toate acestea, majoritatea reprezentanților companiilor consideră că pot rezolva criza alimentară producând cu 60-100% mai mult, o abordare greșită din punctul de vedere al specialiștilor WWF și Food Ethics Council:
„Riscurile sunt amplificate de o înțelegere limitată din partea mediului de afaceri cu privire la modul în care se pot rezolva problemele legate de producție: cererea din ce în ce mai mare, schimbările climatice, deforestarea, fertilitatea solului și pierderea biodiversității.”
Conform specialiștilor WWF și Food Ethics Council, asigurarea accesului la hrană și reducerea impactului asupra mediului sunt aspecte mai importante decât mărirea producției.
„Dacă vrem să asigurăm securitatea alimentară, trebuie să punem sustenabilitatea în centrul producției și consumului de alimente. Trebuie să definim în primul rând securitatea alimentară pe termen lung și apoi să contribuim la asigurarea ei.”, se mai precizează pe site-ul WWF.
Cum pot asigura companiile securitatea alimentară
Dan Crossley, Director Executiv al Food Ethics Council, a făcut un apel la adresa companiilor: „Le cerem să își unească forțele și să rezolve problemele, pentru a-și proteja propriile afaceri și pentru a asigura bună-starea consumatorilor, a angajaților, a producătorilor și a planetei.”
Autorii raportului consideră că oamenii de afaceri din industria alimentară trebuie să înțeleagă înainte de toate nevoile și problemele locale, urmârind sursele de aprovizionare și de distribuție. Apoi, trebuie să țină cont atât de profitabilitate, cât și de impactul social al afacerii lor. Şi, în sfârșit, trebuie să colaboreze cu alți jucători din piață și să pună presiune pe autorități, astfel încât să le determine pe acestea să creeze cadrul propice pentru dezvoltarea unui sistem alimentar mai sigur și mai eficient.
Citește și:
Conferinta IER: Securitatea alimentara si a resurselor de apa
Eurobarometru: Ce cred europenii despre securitatea alimentara?
Urbanizarea suprafețelor de teren arabil amenință securitatea alimentară