Voluntariatul este puternic dezvoltat în SUA, Germania, Olanda. La noi, doar unii dintre români au participat la acțiuni spre binele altora sau a mediului sau cunosc pe cineva care și-a investit astfel timpul. În România, voluntariatul încă este ceva neobișnuit și nu face parte din activitățile săptămânale ale cetățenilor, cum se întâmplă în alte țări. Am vrut să înțelegem de ce.
„De Crăciun fii mai bun în fiecare zi din an” este deviza Cristinei Hurdubaia, om de comunicare și fost jurnalist, care a coordonat până acum sute de voluntari. De șase ani organizează acțiunea Copacul cu fapte bune în care strânge cadouri pentru copiii vulnerabili și produse necesare pentru oamenii străzii – înainte de pandemie, organiza acest eveniment de patru ori pe an. În plus, în fiecare săptămână își mobilizează comunitatea creată pe Facebook să doneze pentru o cauză socială, iar Asociația Copacul cu fapte bune – pe care a înființat-o acum un an – are în grijă mai multe familii vulnerabile din mai multe sate din Vaslui.
„Am inventat expresia «De Crăciun fii mai bun în fiecare zi din an» într-un moment de mâhnire maximă, când, făcând un apel umanitar într-o zi normală dintr-o lună normală, adică nu în decembrie, am constatat că oamenii nu mai sunt atât de buni precum se cred în perioada Crăciunului. Pentru mine a face bine, fără să primesc ceva la schimb și fără să aștept să primesc ceva la schimb, este modul meu de a trăi”, a mărturisit Cristina.
Cu deviza Cristinei în minte, demarăm în preajma Crăciunului serialul „Voluntar pentru Planetă”. Pe parcursul a mai multor articole urmărim să vedem care sunt beneficiile socio-economice și de mediu ale voluntariatului și de ce ar trebui să ne oferim timpul liber și în restul anului unor cauze în care credem.
„Mobilizând forțele astea ale voluntarilor reușești să rezolvi probleme din jurul tău pe care toată lumea le vede, le ignoră, le amână sau așteaptă ca altcineva să se ocupe de ele. Prin voluntariat găsim oamenii pe care îi doare suficient de tare o anumită problemă încât să se mobilizeze și să acționeze”, spune Corina Pintea, director executiv al Pro Vobis, un ONG care de 30 de ani sprijină dezvoltarea mișcării de voluntariat în România.
Când îți pasă de ce se întâmplă în jurul tău și acționezi concret, activezi responsabilitate individuală și din alții, mai crede ea.
„Ca undele pe apă. Te văd alții, te vede familia, te văd prietenii, copii, vecinii și poate că unii vor începe și ei să facă”, mai spune Corina. „Iar voluntariatul pentru mediu este foarte important pentru că e al nostru, al tuturor, și dacă nu ne apucăm să facem cu toții ceva, va fi foarte greu să contracarăm efectele negative.”
Ce înseamnă mai concret „voluntariat” și cine sunt voluntarii?
Legea Voluntariatului a apărut în România în 2001, când a fost Anul Internațional al Voluntariatului, și a fost modificată de mai multe ori – ultima dată în 2014. Potrivit legii, „voluntariatul reprezintă participarea voluntarului persoană fizică la activități de interes public desfășurate în folosul altor persoane sau al societății, organizate de către persoane juridice de drept public sau de drept privat, fără remunerație, individual sau în grup”.
Câți voluntari sunt în România, dacă numărul lor a crescut sau a scăzut de-a lungul timpului, e greu de spus. Ca în multe alte domenii, țara noastră nu deține date oficiale, actualizate. În urma unei solicitări, Institutul Național de Statistică (INS) ne-a transmis că nu colectează date cu privire la activitatea de voluntariat.
„Statul român sprijină dezvoltarea voluntariatului prin toate instituțiile sale care activează în domenii în care se desfășoară activități de voluntariat, dar fără a preciza ce instituție sau autoritate publică ar trebui să solicite realizarea de studii/analize despre activitatea de voluntariat”, a mai precizat INS.
Institutul mi-a recomandat să fac o solicitare către Ministerul Muncii, care m-a trimis înapoi la INS. Ministerul Tineretului mi-a răspuns, de asemenea, că nu deține date.
Într-un clasament realizat de Uniunea Europeană în baza datelor colectate în 2011, România apărea pe ultimele locuri din punct de vedere al implicării cetățenilor în activități de voluntariat. 14% dintre respondenții români declarau atunci că sunt implicați (regulat sau ocazional) în activități de voluntariat – media UE era de 24%. Conform aceluiași studiu, în cazul României, cea mai mare parte a respondenților (27%) afirmau că implicarea lor ca voluntari a fost pentru organizații religioase.
În urma analizării altor date, în septembrie 2017 Uniunea Europeană plasa din nou România pe locurile inferioare din clasament la voluntariatul formal și informal – care se desfășoară ad-hoc și nu în baza unui contract. Pe locul întâi este Olanda (cu 82,5% voluntariat informal și 40,3% voluntariat formal), urmată de Finlanda (74,2%, 34,1%). Țara noastră apare cu 3,2% pentru ambele categorii și mai este urmată doar de Cipru și Malta.
„Deși aceste diferențe mari între statele membre pot fi atribuite diferitelor structuri culturale sau sociale, se poate observa în toate țările europene participante că nivelul educațional influențează puternic participarea voluntară”, se arată în document.
Conform World Giving Index 2019, citat în Indexul Sustenabilității Organizațiilor Societății Civile 2020, care conține date agregate din 2010 până în 2018, România se afla printre ultimele zece țări în ceea ce privește participarea la activități de voluntariat: 6%.
„Lucrez în sectorul ăsta de 15 ani. Cu siguranță s-a dezvoltat, e clar un trend ascendent. Dacă acum 10 ani erau numai tinerii în prim plan, în orașele mari, unde există măcar două, trei ONG-uri active, acum mi se pare că s-a mai diversificat profilul voluntarilor. Dar e destul de empiric ce spun, nu am date să demonstrez”, spune Corina Pintea, de la Pro Vobis. „În ultimii doi ani, în pandemie, a devenit mult mai vizibil voluntariatul informal, făcut de oameni care nu au nevoie de contract. E un fenomen mai greu de contorizat, dar nu poate fi ignorat.”
De ce sunt importante aceste date, explică tot ea:
„Ar ajuta la a calibra oportunitățile de voluntariat la nevoile și la interesele cetățenilor și ar ajuta la atragerea susținerii pentru voluntariat. Pentru că dacă poți demonstra că este un fenomen în creștere, are efecte, impact economic și social, poți să ceri finanțare și sprijin de la autorități, de la sponsori.”
„Promotorii voluntariatului”, organizat de Secretariatul General al Guvernului, fără rezultate măsurate
Secretariatul General al Guvernului a lansat pe 5 decembrie 2019, cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntariatului, programul „Promotorii Voluntariatului” care avea ca obiectiv general „susținerea capacității operaționale a organizațiilor neguvernamentale din domeniul voluntariatului și încurajarea cetățenilor să desfășoare activități de voluntariat”. În anul pilot, 2020, dar și în anul care tocmai se încheie, Secretariatul General al Guvernului și-a asumat să fie un facilitator între organizațiile care desfășoară activități cu voluntari și autoritățile publice de la nivelul regiunilor de dezvoltare și să ofere sprijin la nivel instituțional, astfel încât activitățile acestora să beneficieze de vizibilitate, notorietate și suport public.
La solicitarea Green Report de a pune la dispoziție rezultatele proiectului pilot – în special a părții a doua din obiectiv, „încurajarea cetățenilor să desfășoare activități de voluntariat” -, Secretariatul General al Guvernului a răspuns:
„Precizăm că, în niciuna dintre aceste ediții, programul nu și-a propus ca rezultat măsurarea creșterii interesului cetățenilor.”
„E un vis mai vechi de-al nostru să stimulăm un sprijin substanțial din partea statului, de la nivel central, pentru mișcarea de voluntariat. Ar trebui să existe o asumare la nivel de politici publice din partea unor autorități și structuri care sprijină dezvoltarea voluntariatului indiferent de domeniu, de locație. Promotorii Voluntariatului este un program prin care statul susține voluntariatul mai mult decât a făcut-o oricând în trecut, dar se poate vedea de la o poștă că mai avem mult de lucru în această direcție”, a susținut directorul executiv al Pro Vobis.
Însă un program de genul acesta, a mai subliniat Corina Pintea, care își propune să activeze o serie de organizații nonguvernamentale, care să devină promotori ai voluntariatului în toată țara, ar trebui să aibă finanțare – dedicată și constantă.
„Când am întrebat de opțiunile de finanțare, răspunsul a fost că trebuie să dovedim, prin date concrete, că este necesară. Pentru a fundamenta o propunere de finanțare, trebuie să avem la îndemână aceste date despre mișcarea de voluntariat, și tocmai din acest motiv, una din direcțiile noastre de acțiune este să împuternicim și să încurajăm organizațiile gazdă să monitorizeze și să publice date, cel puțin despre numărul de voluntari implicați, timpul pe care ei îl acordă activităților de voluntariat și rezultatele acestora”, a mai spus aceasta.
Coaliția pentru Voluntariat, un demers al societății civile
Cinci organizații partenere, printre care și Pro Vobis, au creat în primăvara lui 2021 proiectul Coaliția pentru Voluntariat, o inițiativă ce își propune să consolideze mișcarea de voluntariat din România pentru a stimula implicarea și conștientizarea civică. ONG-urile vor să atingă acest obiectiv prin completarea Legii Voluntariatului nr. 78/2014 cu norme metodologice, pentru aplicarea corectă, unitară și transparentă a prevederilor legislative.
„Legea e destul de bine scrisă, dar nu are norme metodologice, norme de implementare. În practică, se dovedește că legea este dificil de implementat. Sunt nemulțumiri pe partea birocratică, de cât de multe documente trebuie să faci pentru voluntari, mai ales pentru activitățile de scurtă durată. Aici se simte nevoia unei flexibilizări a cerințelor legale, ca documentele să fie realizate fie într-o formă simplificată, fie online, fie numai peste o anumită durată a implicării voluntarilor. Trăim într-o perioada a digitalizării, iar accesul la oportunități de voluntariat nu trebuie să fie împiedicat de teancuri de hârtii”, a explicat Corina Pintea.
Pro Vobis va publica anul viitor raportul consultărilor cu peste 270 de organizații și instituții din România, care reiterează faptul că avem încă foarte puține date despre voluntariat în țară și analizează cauzele. Una dintre ele este chiar elementară și pornește de la ceea ce înțeleg românii prin voluntariat (unii înțeleg să doneze bani sau sânge, alții văd ca voluntariat ajutorul dat bisericii, în vreme ce Legea voluntariatului prevede că acesta se desfășoară în cadrul unei organizații gazdă, prin acțiuni în beneficiul direct al comunității și evident, neremunerat).
Anul viitor, Coaliția pentru Voluntariat va propune, în urma consultărilor online și a reunirii unui grup de15 experți voluntari, un pachet legislativ adaptat nevoilor organizațiilor gazdă și potențialilor voluntari. Coaliția s-a format în cadrul unui proiect de doi ani sprijinit prin programul Active Citizens Fund, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 – una din foarte puținele scheme de finanțare care sprijină voluntariatul în țara noastră.
Voluntariatul în România, „o Rara Avis”
„Instabilitatea legii contribuie la lipsa încrederii în instituții”, scria sociologul Bogdan Voicu în 2003.
Lui îi place să se uite la schimbările sociale și numea voluntariatul din România, acum 18 ani, „o Rara Avis”. Într-o lucrare în care semnau și alți oameni de știință, el se declara nu foarte optimist în ce privea dezvoltarea voluntariatului în „societatea românească ce pare să fie dominată de etatism (n.r. Teorie conform căreia rolul statului este primordial în organizarea și administrarea vieții economice și sociale) și unde inițiativa individuală nu este încurajată”.
Atunci România era printre ultimele locuri ținând cont de activitatea de voluntariat din 32 de țări europene, mai jos chiar decât orice țară fost-comunistă.
„Diferențele dintre România și alte țări est-europene rezultă probabil din istoria sa recentă și din structura socială. Comunismul mult mai ermetic din România, în special în ultimele două decenii, n-a permis răspândirea asociațiilor voluntare precum în Polonia, Ungaria și Republica Cehă. Controlul complet al mass media a contribuit la întreținerea unei societăți închise. Cu un sector agrar și o modernizare întârziată și parțială, România a dezvoltat o structură socială ierarhică, inhibând inițiativa socială și individuală”, explică sociologul în lucrarea „The Values of Volunteering. Cross-Cultural Perspectives”.
Bogdan Voicu amintește că statul comunist nu permitea societății civile să funcționeze, că legea interzicea asocierile libere între indivizi și că puținele asociații care existau erau controlate puternic de stat (inclusiv organizațiile religioase, cluburile de șah sau sindicatele). În schimb, regimul comunist promova o așa-numită „muncă voluntară” care era însă obligatorie. Cetățenii erau forțați să participe la munci în agricultură, în curățarea spațiilor publice și în colectarea materialelor reciclabile. Neparticiparea la aceste activități era pedepsită grav, mai notează sociologul în lucrarea din 2003.
Totuși, acesta precizează la final că România ar putea observa o ușoară creștere a voluntariatului în următorii 10 ani grație asociațiilor internaționale de voluntariat, alături de recunoașterea voluntariatului ca fiind un fenomen normal, nu unul inovativ. La acestea s-ar fi adăugat schimbările generaționale și creșterea economică.
Aproape două decenii mai târziu, sociologul arată că România e tot ultima țară europeană la capitolul voluntariat.
„Toată povestea din comunism, în care exista «muncă voluntară», a devalorizat complet și a dus în desuet orice fel de tentativă de mișcare voluntară în următorii 20 de ani”, explică el acum.
A observat însă o creștere în asociațiile religioase și în cele de tip sportiv, însă vestea n-ar trebui să fie îmbucurătoare pentru că acestea tind să scadă atitudinea favorabilă față de egalitate de gen.
„În orice sport în care forța fizică contează, femeile și bărbații sunt separați. Însă acesta nu e un loc în care să ai o dezvoltare cu spirit civic foarte egalitară. Iar în asociațiile religioase este și mai acut. Acolo orice tip de atitudine de deschidere, de modernitate este înăbușită. Întăresc puternic tradiționalismul. Avem o creștere de voluntariat în aceste zone, dar asta nu e o chestie pe care ți-o dorești dacă vrei să ai o modernizare a societății”, atrage atenția sociologul.
Cauzele pentru care voluntariatul nu este mai popular sunt mai multe, explică Voicu. De la educație până la resursele materiale și cele de timp.
„Voluntariat faci atunci când ai resurse pe care poți să le pui la bătaie. Iar resursele – pot să fie cunoaștere, care are legătură cu educația -, sunt condiționate masiv de timp”, a spus el. „Iar timpul liber e puțin în România pentru că muncim mult și fără rost. Românii lucrează pe săptămână cel mai mult timp din Europa, iar productivitatea muncii este redusă pentru că se lucrează în joburi manuale, slab calificate. În plus, petrecem mult timp făcând munci domestice – automatizarea acestor activități este mai mică la noi, mâncatul în oraș este mai rar. Când să mai voluntariezi, că s-a dus timpul? Educația joacă un rol esențial aici pentru că cei mai educați muncesc mai puțin. Iar în România ponderea celor care au educație superioară e printre cele mai mici din Europa”, a mai spus sociologul.
Viitorul voluntariatului de la noi din țară stă în mâinile tinerilor care se întorc după ce termină studiile în străinătate, dar și a imigranților, crede Voicu.
„Aici ar putea să fie partea optimistă a poveștii. Dar e greu de spus dacă e optimistă pentru că de fapt e foarte inegal”.
Potrivit acestuia, în România se merge cu două viteze: una în București, Cluj, Timișoara, Brașov, Oradea și alte orașe mari și una în restul țării, care este mult mai puțin dezvoltată, unde banii sunt mai puțini, unde ONG-urile și donatorii aproape că lipsesc.
„Sunt sate întregi în care n-a ajuns nimeni, nicio asociație, și comunități în care dacă a ajuns cineva o dată în ultimii 30 de ani e mult. N-au fost expuși la așa ceva”, a mai explicat sociologul.
Acesta crede totuși că unele politici ale statului – cum ar fi alocarea de 2, respectiv 3,5% din taxe către sectorul ONG – încearcă să încurajeze „într-un mod aproape neașteptat” mișcarea organizațiilor, care implică creșterea de voluntariat.
„Cadrul instituțional permite așa ceva, oportunități există. Ai de unde să crești. Totuși nu cred că avem o șansă mare de a crește puternic voluntariatul sau dintr-o dată. Nici nu știu dacă e bine pentru că ar putea duce la tensiuni sociale masive dacă o parte crește și una nu. Trebuie să creștem toți o dată”, a mai spus sociologul. „Trendul e clar, se va schimba, dar nu repede.”
***
În episodul următor din serialul „Voluntar pentru Planetă” vom vedea cum te transformă o experiență de voluntariat pentru mediu.
