Industria europeană a oțelului joacă un rol esențial în economia și autonomia strategică a Uniunii Europene. Cu aproximativ 500 de unități de producție în 22 de state membre, sectorul contribuie cu aproximativ 80 de miliarde EUR la PIB-ul UE și susține peste 2,5 milioane de locuri de muncă. Cu toate acestea, industria se află într-un moment critic, confruntându-se cu provocările decarbonizării și concurenței globale neloiale.
Dialogul Strategic privind viitorul sectorului european al oțelului s-a lansat
Pe data de 4 martie a.c., președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reunit lideri importanți ai industriei europene, parteneri sociali și părți interesate pentru lansarea Dialogului Strategic privind Viitorul Sectorului European al Oțelului.
Acest dialog marchează începutul unui proces colaborativ menit să abordeze provocările critice și să asigure succesul continuu al sectorului.
„Uniunea noastră Europeană s-a construit pe o comunitate a cărbunelui și oțelului. Oțelul este prezent peste tot, de la energia eoliană la apărare. Dar producătorii europeni de oțel se află într-un moment de răscruce, confruntându-se cu provocările decarbonizării necesare și ale unei concurențe globale parțial incorecte.
Dialogul de astăzi trebuie să ducă la un plan personalizat pentru a ajuta acest sector să se decarbonizeze și să prospere la nivel global”, a declarat Ursula von der Leyen.
Provocările industriei siderurgice europene
Industria siderurgică europeană este supusă unor presiuni majore:
- Costuri ridicate ale producției: prețurile mari la energie cresc costurile generale ale producției.
- Prețuri scăzute ale produselor: supracapacitatea globală și cererea redusă diminuează prețurile produselor din oțel.
- Investiții reduse în decarbonizare: din cauza problemelor financiare, multe companii au amânat investițiile în proiecte de oțel curat (ecologic).
Măsurile propuse de Comisia Europeană
Prin Pactul pentru Industrie Curată, adoptat în februarie, Comisia Europeană a propus o serie de măsuri pentru sprijinirea industriei:
- reducerea costurilor energetice,
- crearea de piețe pentru oțelul cu emisii reduse de carbon,
- accesarea fondurilor UE pentru investiții verzi, cu peste 100 de miliarde euro alocate producției curate
Planul de Acțiune pentru Oțel și Metale, care va fi prezentat pe 19 martie de vicepreședintele executiv Stephane Séjourné, va indica acțiuni prioritare pentru sector și măsuri pe termen lung care să înlocuiască măsurile de apărare comercială, ce vor expira în 2026.
Elementele cheie ale viitorului Plan de Acțiune:
- Viabilitatea comercială a producției de oțel curat
- Combaterea practicilor comerciale neloiale
- Stabilirea unor măsuri pe termen lung pentru protejarea pieței europene
Tranziția curată și decarbonizarea
Tranziția către producția curată de oțel reprezintă o oportunitate pentru Europa de a-și recâștiga avantajul competitiv. Însă investițiile necesare sunt adesea amânate din cauza condițiilor de piață și incertitudinilor politice.
Pactul Industrial Curat își propune să creeze un model de afaceri solid pentru producția curată de oțel, sprijinind dezvoltarea piețelor principale și introducerea unor criterii non-preț pentru achizițiile publice.
Relațiile comerciale și echitatea internațională
Pentru a menține condiții echitabile la nivel internațional, UE monitorizează eficacitatea Mecanismului de Ajustare a Carbonului la Frontieră (CBAM) și caută soluții pe termen lung pentru protejarea sectorului de practicile comerciale neloiale.
Viitorul industriei europene a oțelului depinde de măsurile adoptate acum pentru a asigura o tranziție eficientă către producția curată și pentru a proteja sectorul de concurența globală neloială.
Dialogul Strategic și Planul de Acțiune reprezintă pași esențiali în această direcție, promițând un viitor sustenabil și prosper pentru industria europeană a oțelului.
Mai multe detalii despre aceste schimbări găsiți în sursele oficiale ale Comisiei UE:
https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/hu/ip_25_676
https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ac_25_612