Ce rezultate a avut ViitorPlus, ONG de mediu, în primul an de pandemie

ONG-ul ViitorPlus a anunțat rezultatele din 2020: peste 123.000 de puieți plantați în sudul României, peste 54.000 de produse textile cusute – pentru a fi folosite în locul celor de plastic-, colectarea pentru reciclare a peste 127.000 kilograme de deșeuri, cu Recicleta.

„2020 a fost, ca pentru toată planeta, un an de adaptare la noua criză sanitară. Ce ne bucură este că ne-am reorganizat cu toții astfel încât să nu lăsăm protecția mediului pe un plan secund, pentru că trăim ani critici pentru planeta noastră”, spune Teia Ciulacu, președintele Asociației ViitorPlus.

Prin Adoptă Un Copac, au plantat peste 123.000 de puieți pentru a crește suprafața împădurită din sudul României.

În Atelierul De Pânză au cusut peste 54.000 de produse textile pentru a fi folosite în locul celor de plastic.

Prin Recicleta au colectat pentru reciclare peste 127.000 kilograme de deșeuri, cu cel mai ecologic transportator.

În Harta Reciclării au adăugat 5.400 de puncte noi de colectare pe hartareciclarii.ro și au educat 43.000 elevi din România și Republica Moldova în anul școlar 2019-2020.

Prin EcOprovocarea au format peste 2.000 de profesori și elevi ca cetățeni responsabili cu mediul. Ei au strâns peste 100.000 kg de deșeuri pentru a le recicla, au plantat peste 20.000 de puieți, au strâns gunoaiele abandonate de alții în natură în 1.000 de saci de 120L.

Cu BiroulEco au susținut webinarii și eco-challenge-uri pentru peste 360 angajați din 6 companii pentru a promova un stil de viață sustenabil.

POD cu POD luminezi o casă! a însemnat instalarea a 40 de panouri fotovoltaice pentru 10 familii izolate în munții Apuseni, ce nu au avut niciodată lumină.

ViitorPlus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 14 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un copac!, Atelierul de Pânză, RECICLETA, Harta Reciclării, ecOprovocarea, BiroulEco, Amenajarea eco-turistică a cascadei Bigar, Regenesys, POD cu POD luminezi o casă.

Pentru a continua programele lor, cei de la ViitorPlus se bazează pe sponsorizări din partea companiilor, cât și pe redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit al persoanelor fizice.

Raportul poate fi consultat pe site-ul organizației, secțiunea Raport Anual 2020.

Citește și: 

Companiile pot cumpăra produse din pânză reutilizată folosind „taxa pentru dizabilitate”

Materiale educaționale gratuite pentru lecții interactive despre reciclare și colectare separată

Numărul de puncte de colectare separată marcate pe Harta Reciclării a crescut cu 70% în 2020

spot_img

Ultimele știri