Agricultură urbană, permacultură, energie geotermală, solară și eoliană, orașe zero deșeuri, transport sustenabil, educație alternativă, sisteme monetare locale sau constituții elaborate de cetățeni. Pentru câteva comunități din întreaga lume, acestea nu sunt doar idealuri. Sunt proiecte deja implementate, care funcționează mai bine și mai profitabil decât sistemele clasice. Potrivit celui mai bun documentar francez din 2016, sunt cele care ar putea revoluționa modul în care omenirea își gestionează resursele.
În urma publicării unui studiu care anunța posibila dispariție a unei părți a omenirii până în 2100, Cyril Dion și Mélanie Laurent au plecat cu o echipă de patru persoane să investigheze în 10 țări (Franța și Insula Réunion, Elveția, SUA, Marea Britanie, Danemarca, Belgia, Finlanda, Norvegia, Islanda, India), pentru a înțelege ceea ce ar putea provoca această catastrofă și mai ales cum să o evite. În timpul călătoriei lor, i-au întâlnit pe pionierii care reinventează agricultura, energia, economia, democrația și educația.
Așa suna anunțul care anunța avanpremiera filmului Démain (Mâine) în România. Evenimentul a avut loc aseară, dar filmul va fi difuzat în curând, în mod gratuit, în 5 orașe din țată: București, Cluj, Iași, Timișoara și Brașov.
Cu ce se deosebește Démain de alte documentare
Démain a obținut premiul pentru cel mai bun documentar la Premiile César (premiile cinematografiei franceze). Este unul dintre puținele documentare despre mediul înconjurător realizat într-o notă pozitivă. Situația dramatică în care ne aflăm este menționată doar la începutul filmului, în justificarea demersului întreprins de realizatori – Cyril Dion, Mélanie Laurent și alți 4 prieteni.
Cei 6 și-au construit filmul în jurul prezentării unor proiecte alternative sau complementare, prin care demonstrează că există soluții mai sustenabile de producție, educație sau administrare a societății.
Ce fel de proiecte prezintă documentarul Démain
Realizatorii au călătorit în Detroit, unde oamenii au învățat să-și cultive singuri hrana în oraș, pentru că nu mai aveau de unde cumpăra. Au aflat apoi despre un proiect similar de agricultură urbană din Marea Britanie, dar gândit mai degrabă pentru a consolida comunitatea. Au adăugat un model de agricultură practicat în Franța, în care productivitatea este extrem de ridicată, datorită faptului că se folosesc principiile permaculturii. Toate demonstrează că este posibil să producem hrana și altfel decât la nivel industrial.
Nu s-au limitat însă doar la agricultură. Au prezentat orașe care își obțin mare parte din energie din surse regenerabile, precum Copenhaga, Reunion sau Islanda și altele cu procente mari de reciclare. Au discutat și cu oameni care au revoluționat sistemul de învățământ, economia sau educația, adaptându-le la nevoile reale ale societății și făcându-le mai sustenabile.
În final, realizatorii documentarului își exprimă speranța ca astfel de proiecte să fie replicate peste tot în lume, astfel încât schimbarea către o societate sustenabilă să înceapă chiar de mâine.
Programul difuzărilor va putea fi consultat pe site-ul sau pe pagina de Facebook a programului Guerilla Verde.