VIDEO Conducerea Schweighofer România, expusă oferind bonificații pentru lemnul tăiat ilegal

Environmental Investigation Agency (EIA), o organizație de mediu cu birouri în Washington D.C. și Londra, a dat publicității filmări care expun conducerea companiei Holzindustrie Schweighofer România, cel mai mare procesator de rășinoase din țară, acceptând cu bună știință și recompensând lemnul tăiat ilegal printr-un sistem de bonificație.

timthumb.php_

“Investigația privind comercializarea lemnului tăiat ilegal în România nu viza exclusiv această companie. Faptul că au fost atât de receptivi la propunerile noastre și atât de dispuși să ofere bonusuri pentru cantitățile de lemn oferite în afara contractelor ne-a determinat să acționăm astfel. Am fi făcut așa cu oricare altă companie”, a declarat Alexander von Bismarck, directorul executiv al EIA SUA. Acesta a precizat că investigatorii EIA au în desfășurare, în România, și alte anchete similare.

Von Bismark a precizat că există un contact permanent cu autoritățile române, însă organizația nu vrea să se implice în procesul legislativ menit să protejeze pădurile României. “Nu putem decât să recomandăm ca legislația să fie mult mai restrictivă și mult mai dură și să conțină consecințe clare care vor fi suportate de cei implicați în comercializarea lemnului tăiat ilegal. Autoritățile române trebuie să întărească modul de urmărire a masei lemnoase și să colaboreze mai strâns cu autoritățile din celelalte state”, a explicat directorul executiv EIA.

Acesta a adăugat că traficarea masei lemnoase tăiată ilegal este o crimă transfrontalieră și nu poate fi rezolvată doar cu o legislație națională. “România se află în mijlocul unui efort critic de a combate tăierile ilegale ale pădurilor sale. Această luptă împotriva tăierilor ilegale nu poate fi câștigată dacă o companie puternică precum Schweighofer cumpără cu bunăștiință și recompensează lemnul ilegal”, a mai spus von Bismark.

Potrivit reprezentantului EIA, Schweighofer a fost identificată în Romania având un rol central în eforturile de a stopa noul cod silvic. Acest cod se află în dezbaterile finale din Parlament. În timpul filmărilor, investigatorii EIA au jucat rolul unor investitori străini care au câștigat drepturile de punere în valoare a unei cantități anume de lemn din pădurile unei asociații de proprietari din România.

În discuțiile pe care aceștia le-au purtat cu oficialii români și austrieci ai companiei Schweighofer, investigatorii au menționat de mai multe ori intenția de a tăia mai mult decât este permis conform contractului cu asociația de proprietari. Investigatorii au cerut companiei asigurări că lemnul tăiat ilegal va fi cumpărat. În toate ocaziile, oficialiii Schweighofer au confirmat că vor cumpăra lemnul. Mai mult decât atât aceștia au arătat bonsurile pe care le oferă pentru cantitățile suplimentare de lemn.

Pe 23 martie, președintele României a retrimis noul cod silvic în Parlament pentru amendamente și dezbateri. La scurt timp, a fost dată publicității o scrisoare trimisă de CEO-ul Schweighofer către primul ministrul al României cerând să schimbe codul silvic, în caz contrar amenințând cu efecte negative asupra comerțului dintre Austria și Romania în general. Un al doilea document de la Ambasada Austriei la Bucuresti prezintă îndemnul către Guvernul României de a se întâlni cu Schweighofer pentru a ajunge la o înțelegere în legătură cu noul cod silvic. Elementul din codul silvic care face obiectul dezbaterilor este limita de 30% impusă oricărei companii în procesarea unei specii sau sortiment din România.

Citește și:

Blocarea Codului Silvic amenință pădurile și comunitățile locale din România

Codul Silvic a fost adoptat după șapte ani și aduce limite pentru exploatările de lemn

Un dosar penal în primele trei luni de funcționare a Radarului Pădurii

FOTO O plimbare prin pădurile virgine ale României, care deține 65% din pădurile neatinse de om din Europa

spot_img

Ultimele știri