Bucureștiul trebuie să aibă în funcționare, până la finele anului 2022, un incinerator de deșeuri, conform termenelor prevăzute în Programul Operațional Infrastructura Mare. Primăria Capitalei așteaptă din partea Guvernului semnalul pentru demararea procedurilor pentru lucrările la stația de tratare termică a deșeurilor, conform declarațiilor făcute de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, în cadrul conferinței Circular 3.0, realizată de Asociația Green Revolution în partenerat cu Ministerul Mediului.
Au fost mai multe analize si studii realizate de specialiști și reprezentanți ai mediului academic și univeristar care au mers către acastă soluție. Ea a fost pregătită din anii anteriori, dar, din nefericire, nu s-au făcut și pașii concreți înainte. Așteptăm un semnal de la Guvern, care am înțeles că acum realizează ultimele analize, și suntem pregățiți cu ceea ce este necesar”, a declarat Gabriela Firea.
Potrivit declarațiilor primarului general, stația de tratare termică va avea o capacitate de până la 350.000 de tone de gunoi pe an, iar tipul de lucru va fi de 8.000 de ore pe an.
Valoarea proiectului se ridică la 250 de milioane de euro.
Suntem acum într-o corespondență permanentă cu Ministerul Mediului și Ministerul Fondurilor Europene pentru implementarea acestui proiect pentru care Romania are deja rezervată aceasta sumă la capitolul Mediu”, a explicat primarul general.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Afla mai mult
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.
Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
functionality_storage
11 months
personalization_storage
11 months
security_storage
11 months
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Aceste cookie-uri vă asigură o experienţă îmbunătăţită şi mult mai uşoară, deoarece au funcţionalităţi precum stocarea preferinţelor dvs. în legătură cu ce informaţii doriţi să primiţi.
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt mai valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.