Verdino Green Foods vizează decarbonizare a unității de producție din Alba

Verdino Green Foods, producător plant-base, a anunțat că va face primii pași pe drumul către neutralitate CO2 prin primul proiect din zona de decarbonizare a unității de producție din Oiejdea, județul Alba.

Astfel, compania a încheiat un parteneriat strategic cu Resalta care va furniza soluții de audit energetic și de amprentă de carbon. „Prioritățile asumate prin parteneriatul cu Resalta sunt legate strâns de eficientizarea consumului de energie, îmbunătățirea fluxurilor, proceselor și tehnologiilor din zona de producție” a declarat Oana Gresoiu, Group Chief Sustainability Officer  Verdino Green Foods.

Urmărind comportamentul de consum la nivel mondial, studiile arată că produsele alternative vegetale se vor diversifica și vor lărgi segmentul de piață cu un procent de peste 450% până în 2030. Din ce în ce mai mulți consumatori, cu o percepție nouă asupra viitorului, devin foarte preocupați de etica alimentelor și de viitorul planetei.„Este impresionant să vedem viteza și amploarea cu care Verdino Green Foods a decis să implementeze planul de eficiență energetică și să utilizeze resurse regenerabile pentru decarbonizarea operațiunilor”, a susținut Luka Komazec, CEO Resalta.Rezultatele auditului Resalta vor duce Verdino Green Foods către alinierea la directivele și  obiectivele Organizației Națiunilor Unite și ale Uniunii Europene în ceea ce privește emisiile de CO2 și, totodată, vor permite transparentizarea operațiunilor către organizația Carbon Disclosure Project (CDP).

Organizația Națiunilor Unite estimează că până în 2050 populația globului va atinge aproximativ 10 miliarde de oameni, iar producția alimentară va crește cu aproximativ 70%. În acest context, ONU trage un semnal de alarmă atât asupra provocărilor uriașe privind urgența scăderii amprentei de carbon, cât și asupra necesității identificării de modalități noi de producere a unor cantități mai mari de alimente, cu resursele existente. În prezent, producția globală de alimente este responsabilă pentru 24% din totalul emisiilor de CO2

spot_img

Ultimele știri