Guvernul maltez a declarat joi ca isi va sustine in fata Curtii Europene pozitia fata de vanatoare de primavara a pasarilor, la cateva ore dupa ce Comisia Europeana a anuntat ca-si va inaspri masurile impotriva acestui stat membru, informeaza Earth Times.
Autoritatile malteze considera ca instanta europeana este cel mai bun loc pentru luarea unei decizii, pe care a anuntat ca o va respecta indiferent de rezultat.De asemenea, Comisia Europeana i-a cerut Maltei sa adopte o masura interimara pentru stoparea vanatorii de primavara a pasarilor pana in momentul in care o decizie este luata.
Malta sustine ca a negociat un aranjament special pentru vanatoare de pasari in timpul procesului de integrare, dar Comisia sustine ca o astfel de practica incalca Directiva UE a pasarilor.
Audierea este programata pentru 8 martie, cu doar 12 zile inainte de deschiderea sezonului de vanatoare. Vanatorii fac lobby impotriva anularii acestei activitati si ameninta guvernul cu pierderea sprijinului.Organizatiile de conservare si-au exprimat opozitia fata de aceasta vanatoare.
"Atat prim ministrul Lawrence Gonzi,cat si liderul opozitiei Alfred Sant ar trebui sa declare acum ca nu vor deschide iarasi sezonul de vanatoare. O majoritate covarsitoare a populatiei malteze crede ca vanatoarea de primavara trebuie sa ia sfarsit si ca guvernul trebuie sa puna capat acestei rusini nationale", a declarat Joseph Mangion, presedinte BirdLife Malta.
Malta este situata pe o importanta ruta a migratiei din Marea Mediterana, pasari din cel putin 36 de tari europene tranzitand cerul insulei in fiecare an.