Studiu: Valurile de căldură din oceane sunt tot mai dese și au un efect devastator asupra vieții marine

Valurile de căldură care afectează mările și oceanele lumii sunt din ce în ce mai dese, iar oamenii de știință spun că impactul lor asupra vieții marine este similar cu cel al incendiilor de vegetație care distrug pădurile.

Noul studiu este prima analiză globală sistematică a valurilor de căldură din oceane realizată până în prezent. Conform rezultatelor, valurile de căldură au devenit tot mai frecvente, severe și prelungite. Numărul zilelor cu valuri de căldură s-a triplat în ultimii doi ani studiați. Pe termen lung, numărul zilelor cu valuri de căldură a crescut cu peste 50% între 1986 și 2016, în comparație cu perioada 1925-1954.

Aceste valuri de căldură au un efect devastator asupra pădurilor de alge kelp, pajiștilor de iarbă de mare și a recifelor de corali, specii vitale pentru viața marină, care oferă adăpost și hrană pentru numeroase alte specii.

„Există incendii de vegetație cauzate de valuri de căldură care distrug zone întinse de pădure, dar acest lucru se întâmplă și sub apă. Poți vedea algele kelp și iarba de mare murind în fața ta. În decursul a câteva săptămâni sau luni ele dispar complet, de-a lungul a sute de kilometri de coastă.”, a explicat Dan Smale, autor principal al studiului și cercetător la Asociația Biologică Marină din Plymouth, Marea Britanie.

Pe lângă cuantificarea creșterii valurilor de căldură, echipa a analizat 116 de studii privind opt valuri de căldură marine, cum ar fi „Ningaloo Niño”, care a afectat Australia în 2011, sau valul de căldură care a afectat nord-estul oceanului Pacific între 2013 și 2016.

„[Valurile de căldură] au un impact negativ asupra unei game largi de organisme, de la plancton la nevertebrate, pești, mamifere și păsări marine.”

Smale a explicat că există multiple sisteme oceanice care înfruntă mai mulți factori de stres pe lângă valurile de căldură, cum ar fi poluarea și pescuitul excesiv.

Fenomenul natural El Niño este unul dintre principalii factori ai încălzirii anumitor părți din oceane, însă încălzirea graduală a oceanelor agravează valurile de căldură.

Deseori, acestea afectează rapid zone întinse, având un impact negativ chiar și asupra vieții marine mobile cum ar fi peștii, care s-ar putea îndrepta spre ape mai reci, însă nu au suficient timp.

Conform cercetătorilor, valurile de căldură oceanice pot avea ramificații majore din punct de vedere socio-economic și politic. De exemplu, în 2012, stocurile de homari din nord-vestul Atlanticului au fost grav afectate, creând tensiuni la granița dintre SUA și Canada.

Un alt studiu publicat săptămâna trecută arăta că stocurile de pește au scăzut cu până la 35% în cinci regiuni din cauza încălzirii oceanelor.

spot_img

Ultimele știri