Valeriu Tabara: Organismele modificate genetic si agricultura ecologica pot sa coexiste

Culturile modificate genetic (OMG) sunt superioare tuturor tipurilor de culturi, pentru ca nu sunt toxice, iar in Romania cele 2 ar putea coexista, sustin reprezentantii Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

”Eu cred ca flexibilitatea trebuie sa creasca, in privinta OMG, pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, cele doua sisteme de agricultura, organismele modificate genetic si agricultura ecologica, trebuie sa coexiste si nu se deranjeaza unele pe altele. In Romania, putem avea si agricultura ecologica si putem cultiva foarte bine si organisme modificate genetic. Cele doua tipuri de culturi, mai devreme sau mai tarziu, pot sa coexiste foarte bine. Eu vad, in perspectiva, folosirea unor forme de acest tip (OMG) in sistemul ecologic, desi fac, astfel, o afirmatie curajoasa”, a declarat pentru Green Report ministrul Agriculturii Valeriu Tabara.

Controversa referitoare la organismele modificate genetic (OMG) a revenit in atentia publica dupa ce o serie de telegrame ale ambasadei americane, publicate de WikiLeaks, au aratat ca SUA faceau un lobby intens in Romania pentru promovarea acestor culturi inainte de aderare. Documentele arata ca SUA se folosea de autoritatile de la Bucuresti pentru a influenta, dupa aderarea la Uniunea Europeana (UE), schimbarea regulilor UE in aceasta privinta.

"Caz unic in regiune, Romania este pionier in biotehnologie, cultiva si promoveaza soia modificata genetic interzisa de la comercializare in UE. Obiectivul ambasadei este sa ajute Romania sa intre in UE cu o industrie biotehnologica puternic dezvoltata, precum si cu o populatie educata care sa inteleaga meritele biotehnologiei. Intensificandu-si acum eforturile in Romania, SUA vor avea un aliat european solid, cu interese si convingeri comune cu ale Americii, care sa combata in anii ce vin pozitia anti-OMG a UE", se spune intr-o telegrama trimisa la 18 ianuarie 2005, semnata de Thomas Delare, adjunctul ambasadorului Jack Dyer Crouch, conform Ziare.com.

Culturile OMG contamineaza culturile nemodificate

”Culturile OMG sunt invazive si contamineaza culturile nemodificate genetic. Contaminarea este foarte grava pentru ca agricultorului care cultiva ecologic i se va retrage automat certificarea ecologica, ceea ce va avea consecinte dezastruoase asupra afacerii sale”, a explicat presedintele Centrului de infromare asupra Organismelor Modificate Genetic (INFOMG), Ramona Duminicioiu.

Potrivit acesteia, plantele modificate genetic vin ”la pachet” cu ierbicide cu un grad foarte mare de toxicitate care ard tot ce contine clorofila, mai putin planta modificata sa reziste.

In America Latina, unde fenomenul are cea mai mare amploare, agricultorii au ajuns in timp sa foloseasca din ce in ce mai multe ierbicide, dupa ce plantele parazite si insectele s-au adaptat si au dezvoltat rezistenta la substantele respective.

Lobby pentru soia modificata

Potrivit dezvaluirilor WikiLeaks, americanii au depus o intensa activitate de lobby in favoarea organismelor modificate genetic, mai ales soia, iar in acest scop s-au folosit de mass media, dar si de mai multe asociatii profesionale infiintate in acest scop.

"Pana la sfarsitul campaniei, ambasada estimeaza ca vor fi publicate cel putin 40 de articole de presa, precum si spoturi de televiziune si radio. Este de asteptat ca cel putin 70% din populatie sa fie expusa la mesajele pozitive referitoare la OMG-uri, ca urmare a acestei campanii", mai spune Thomas Delare.

Primele culturi comerciale de plante modificate genetic (MG) au fost introduse in Romania in anul 1998. Este vorba de 14 varietati soia modificata genetic.

Datelor INFOMG arata ca:
– in anul 2004 au fost cultivate 5 523 ha cu soia MG,
– in anul 2005 au fost cultivate 87 600 ha cu soia MG
– iar in 2006 au fost cultivate 137 275,5 ha

Cand Romania a devenit stat membru al UE in anul 2007, soia modificata a fost oficial interzisa pentru cultivare pe teritoriul Romaniei, conform reglementarilor europene.

In prezent, cea mai importanta organizatie neguvernamentala care promoveaza OMG-urile in Romania este Asociatia Profesionala Agrobiotechrom. Printre fondatori se numara companiile Monsanto, Pioneer, Syngenta, Biotehgen, iar printre membrii se numara Toma Dinu si Nicolae Hristea, fosti angajati ai Ministerului Agriculturii.

Porumbul MON810, singurul OMG din Romania

In Romania se cultiva in prezent, oficial, o singura planta modificata genetic, aprobata la nivel european – porumbul MON810, apartinand companiei Monsanto.

Cealalata planta aprobata de UE, o specie modificat de cartof, nu a fost autorizata in tara noastra pentru ca este destinat procesarii in industriile textila, a betonului si hartiei, iar Romania nu are infrastructura pentru acestea, potrivit presedintelui INFOMG.

In Romania nu au fost efectuate studii de evaluare a porumbului modificat genetic pentru a se vedea care sunt efectele asupra mediului.

Cifrele oficiale arata ca suprafetele pe care a fost cultivat au intregistrat:
– in 2007 – 332,5 ha
– in 2008 – 6130,44 ha
– in 2009 – 3243,52 ha
– in 2010 – 822,6 ha
 

spot_img

Ultimele știri