Designerii și meșterii care valorifică deșeuri știu că, prin activitatea lor, nu vor scăpa țara de infringement și nici nu vor avea o contribuție semnificativă la îndeplinirea țintelor de reciclare din România. Și, totuși, valorifică de nebuni gunoiul altora, atât pentru a-și asigura un venit care să le permită să continue afacerea sau să o extindă, cât și dintr-o pornire anti-consumeristă și o dorință de a educa masele cu privire la reciclare.
Cei de la Reciclare Creativă, Upside Down, remesh, Turific, Wood be nice, QUIB, Tubatect, PinkLime, PIMP the GARBAGE, Upcycling Deluxe, Bolsos Berlin, El Reinventor, Freitag și Upcyclist sunt conștienți de limitările activității de valorificare creativă a deșeurilor. Ei știu că, oricâți ar fi, nu vor putea niciodată să preia nici măcar o mică parte din ceea ce se aruncă la nivel național. De aceea, lupta lor se duce pe terenul vânzărilor.
Profitul, unul dintre obiectivele designerilor-„gunoieri”
Toți designerii și meșterii cu care am vorbit vor să facă profit. Şi e și normal. Altfel, nu și-ar mai putea continua activitatea, care are și un impact benefic asupra mediului.
Daniel (El Reinventor) spune că are momente în care afacerea merge foarte bine, dar și momente în care îi e greu. „Dar dacă nu ar fi profitabilă, nu aș face-o, căci nu aș avea din ce trăi, fiind liber profesionist”. La fel fluctuează și activitatea celor de la Wood be nice, care au perioade cu foarte multe comenzi, dar și perioade în care sunte nevoiți să se relaxeze. Alina (Reciclare Creativă) are o explicație: cererile, cel puțin din partea companiilor, variază în funcție de evenimentele speciale (Paște, Crăciun, Mărțișor, evenimente interne).
Stefan (Upcycling Deluxe) recomandă tuturor celor care vor să fie profitabili să încerce să treacă de la stadiul de artă la cel de afacere, să creeze modele reproductibile și să mențină totodată standardele de calitate ale produselor. Este întocmai ceea ce încearcă Upside Down să facă, prin consultarea consumatorilor și colaborările cu revânzătorii (Wunderkraft, Cărturești, Librarium, Electric Castle, TIFF, Street Delivery).
Ştefan (Pink Lime) are o viziune de business la fel de pragmatică:
Am demonstrat că pot face lucruri și că le pot vinde, însă următorul nivel ar fi să pot vinde produse atât de bine încât să pot plăti oameni și să am un business care să facă câteva sute de mii de euro. Aici trebuie să ajungi. Eu așa văd industria reciclării. Dacă vrei să ai impact, trebuie să ai cifre de afaceri mari și să rulezi foarte multe deșeuri.
Pe lângă obținerea de profit, cei care fac upcycling au și un scop nobil, altul decât idealul irealizabil de a avea un impact major asupra industriei deșeurilor. Prin produsele lor, aceștia vor să atragă atenția asupra problemei risipei din societatea de astăzi. Așadar, fac educație.
Educația, singura cale spre consum sustenabil
Alina de la Reciclare Creativă este realistă. Ştie că upcycling-ul este doar un instrument de educare, iar nu o soluție pentru problema deșeurilor.
Realist vorbind, dacă te uiți cât material reciclat se consumă în produsele astea, impactul nu este foarte mare. Însă, e un mod de a trage un semnal de alarmă și de a împinge către decizii care să aibă un impact mare în modul de consum. Are un rol educațional: companiile și instituțiile își pot schimba politicile de achiziții, iar consumatorilor cu genul acesta de proiecte îi poate determina să își schimbe comportamentul. Şi atunci, e clar că poate avea un impact.
Raluca, de la remesh, a găsit și o explicație pentru reticența românilor față de consumul sustenabil:
Trebuie să vedem cum sensibilizăm noi niște oameni care au discursul că „părinții mei nu au avut și eu acuma pot să cumpăr ultimul iPhone și las lumina aprinsă, pentru că pot, am bani și pot”. Aceasta este mentalitatea la noi și încă va mai fi o perioadă în care numeri oarecum pe degete oamenii care sunt sensibilizați la acest nivel, că ei au o responsabilitate individuală și că poți să faci prin puterea exemplului tău un bine planetei sau în general.
Societatea de consum, în curs de schimbare?
Alina spune că deja a remarcat o evoluție, față de momentul când au apărut ei pe piață. Dacă, la început, abia primeau câțiva bani cu care își acopereau o parte din costurile de participare la târguri, acum, companiile care cer traininguri de reciclare își alocă bugete, iar oamenii de rând par mai dispuși să asculte poveștile produselor și să plătească pentru ele. Alinei îi place să creadă că și ei, cei de la Reciclare Creativă, au avut un rol în a educa piața.
La fel sau poate chiar mai optimist este Adrian (Tubatect). El crede în viitorul upcycling-ului și speră ca astfel de soluții să devină comune.
Pe termen lung, cred că ne costă mai puțin să facem upcycling și reciclare decât să producem lucruri noi, căci dacă acum vin din China la un cost foarte greu de concurat. Dar impactul de mediu din China ne afectează și pe noi. Spunem că produc la ei, poluează la ei, dar norul ăla se plimbă, de la ei la noi și în toată lumea. Încă nu știm efectele pe termen lung a progresului tehnologic sau a consumului incredibil.
Soluția, crede Adrian, stă în educarea publicului: „Un pas înainte ar fi ca fiecare om să se gândească de două ori înainte să cumpere un produs. Să se gândească la alternative: îl cumpăr pe ăsta cu 5 lei sau îl cumpăr pe celălalt, care e reciclat, cu 7 lei. Aici ar trebui să se facă foarte multă publicitate. Cei 2 lei nu îi dai pentru producătorul corpului reciclat, îl dai pentru o viață mai bună, pentru viitorul tău.”
După o asemenea notă pozitivă, nici nu mai este loc de final. Vreau doar să le mulțumesc artiștilor, designerilor, meșterilor, pentru optimismul și inspirația insuflate.
