Uniunea Postala Universala va sprijini programele mondiale de mediu privind schimbarile climatice si reducerea emisiilor de gaze prin introducerea mijloacelor de transport cu combustibil ecologic in retelele postale. Anuntul a fost facut de directorul general al UPU, Edouard Dayan, in cadrul forumului sustinut la Post Expo 2007 privind viitorul serviciilor postale.
"UPU se implica in programele de mediu tinand cont de faptul ca sectorul postal mondial – cu peste 5,5 milioane de angajati si 660.000 de oficii postale – foloseste nu mai putin de 250.000 de motociclete, peste 600.000 de masini si sute de avioane pentru a livra corespondenta in toate colturile lumii", a precizat directorul general al UPU.
Estimarile arata ca toate aceste mijloace de transport folosite in retele postale mondiale sunt raspunzatoare de 70 la suta din emisiile de gaze cu impact asupra mediului. "In aceste conditii, operatorii postali din intreaga lume vor fi nevoiti sa introduca mijloace de transport care utilizeaza combustibil ecologic, in urmatorul interval de timp", a mai spus directorul general al UPU.
Franta este una dintre tarile care s-a implicat cel mai mult in aceste programe intentionand sa introduca sute de vehicule, care functioneaza cu energie electrica, incepand din 2008. Tot in Franta au fost testate si bicicletele electrice care s-au dovedit extrem de practice pentru postasi, dar care pot contribui si la reducerea emisiilor de bioxid de carbon. Australia testeaza vehicule care functioneaza cu noi motoare capabile sa reduca emisiile de gaze cu 25 la suta dar si consumul de combustibil cu 20 la suta.
De asemenea, operatorul postal din Norvegia distribuie corespondenta interna cu trenuri de mare viteza, dar care utilizeaza un consum redus de combustibil. DHL, subsidiara operatorului postal din Germania Deutsche Post, a demarat un proiect de introducere a masinilor pe biogaz, iar Danemarca testeaza vehicule care functioneaza cu energie electrica.
Potrivit datelor UPU, peste 1,2 miliarde de scrisori sunt livrate zilnic la nivel mondial intre granitele nationale ceea ce inseamna un trafic anual de 431 miliarde, in timp ce pe plan international posta distribuie 15 milioane de scrisori zilnic adica 5,6 miliarde de scrisori anual.
In privinta coletelor, datele UPU arata un trafic prin reteaua postala de 6 miliarde atat in interiorul tarilor cat si international, adica 16 milioane colete pe zi. In cadrul celei de-a 11- a editii a Expozitiei Internationale de Tehnologie Postala – Post Expo de la Barcelona (2-4 octombrie) sunt asteptati peste 4.000 de manageri de top din aproximativ 100 de tari, numarul companiilor care ofera produse si servicii dedicate sectorului si al operatorilor postali depasind 160.
Foto: pco.edu