Un urangutan dintr-o grădină zoologică din Argentina poate fi eliberat și transferat într-un sanctuar după ce un tribunal l-a declarat “un individ non-uman” care a fost lipsit de libertate în mod nedrept, informează Reuters.
Activiștii pentru drepturile animalelor au depus luna trecută în numele Sandrei, urangutanul în vârstă de 29 de ani, o petiție care de obicei este folosită pentru a determina legalitatea deținerii sau închiderii unei persoane. Aceștia au susținut că Sandra are destule funcții cognitive și nu ar trebui tratată ca un obiect.
Instanța a fost de acord că urangutanul – născut în captivitate în Germania și transferat acum două decenii în grădina zoologică din Buenos Aires – are drepturile unui “individ non-uman”. Decizia pavează drumul către alte hotărâri de acest fel. “Acest lucru deschide calea nu doar pentru alte primate, dar și pentru alte viețuitoare cu simțiri care sunt nedrept tratate și lipsite de libertate în grădini zoologice, circuri, parcuri acvatice și laboratoare științifice”, spune avocatul activiștilor.
“Urangutan” este un cuvânt care provine din limba din Indonezia și înseamnă “omul pădurilor”.
Nu e prima dată când activiștii au încercat să folosească petiția pentru a elibera animale din captivitate. O instanță americană a respins o astfel de cerere pentru eliberarea lui Tommy, un cimpanzeu privat de libertate din New York, argumentând că Tommy nu este o persoană.
Puteți citi și:
Traficul cu animale pe cale de dispariție, în cifre îngrijorătoare