Un recif mai înalt decât un zgârie-nori de 500 de metri, descoperit în Marea Barieră de Corali – FOTO&VIDEO

O echipă de oameni de ştiinţă din Australia a descoperit un recif cu o înălţime de peste 500 de metri – mai înalt decât Empire State Building – în nordul Marii Bariere de Corali, scrie The Guardian.

Reciful vertical, „asemănător unei lame”, situat la aproximativ 130 de kilometri de Cape York, în extremitatea nord-estică a Australiei, a fost descoperit în timpul unei misiuni de cartografiere 3D a solului marin, condusă de pe o navă ştiinţifică care aparţine Institutului Oceanic Schmidt din California.

Tom Bridge, de la Centrul de Excelenţă ARC pentru Studii ale Recifelor de Corali de la Universitatea James Cook, cercetător-şef în cadrul expediţiei, a declarat că reciful are o lăţime de 1,5 kilometri la bază şi se înalţă o jumătate de kilometru, până la 40 de metri sub suprafaţa apei.

Foto: Institutul Schmidt
Foto: Institutul Schmidt

Este primul recif mare detaşat identificat în această zonă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când alte şapte structuri distincte au fost descoperite pe o întindere de 150 de kilometri, a spus Bridge.

„Este un recif mare, despre care nu ştiam”, a declarat el. „Scoate în evidenţă cât de puţine lucruri cunoaştem despre o mare parte din ocean, chiar şi din Marea Barieră de Corali. Parcul marin are 344.000 de kilometri pătraţi – mai mare decât multe ţări europene – şi doar aproximativ 6 sau 7% sunt recife tipice, de apă de mică adâncime. „Cunoaştem mai multe despre suprafaţa Lunii decât despre ceea ce se află în adâncuri, dincolo de ţărmurile noastre”, a adăugat specialistul.

Recifele detaşate sunt situate pe solul oceanului în largul platoului continental, dar nu fac parte din corpul principal al Marii Bariere de Corali.

Reciful recent descoperit nu pare să conţină numeroşi corali duri în secţiunea sa superioară, însă prezintă „o abundenţă incredibilă” de bureţi şi corali moi, ceea ce sugerează că zona este bogată în substanţe nutritive purtate de curenţii puternici şi de apele care urcă de la mari adâncimi.

Bridge a precizat că imaginile surprinse de camera instalată pe robotul subacvatic folosit pentru explorarea recifului au scos la iveală faptul că acesta găzduieşte o multitudine de peşti de recif, inclusiv rechini gri de recif.

Înregistrările video surprinse de robot, cunoscut sub numele de SuBastian, au fost transmise în direct şi publicate pe YouTube.

„Cartografierea recifului în detaliu 3D şi în plus această descoperire cu SuBastian, este ceva incredibil”, a spus conducătorul expediţiei, Rob Beaman.

Descoperirea va conduce probabil la ani de studiu. Nava Institutului Oceanic Schmidt, numită „Falkor”, se află într-o expediţie de un an de explorare a apelor din jurul Australiei. Oamenii de ştiinţă de la bord intenţionează să continue cartografierea zonei de nord a Marii Bariere de Corali până la jumătatea lunii viitoare.

Institutul a declarat că printre descoperirile anterioare realizate în timpul acestei expediţii se numără ceea ce se crede că este cea mai lungă creatură marină înregistrată, un Siphonophorae de 45 de metri, descoperit într-un canion din largul Ningaloo, din nordul statului Australia de Vest.

Citeşte şi:

Jumătate dintre coralii Marii Bariere au pierit în ultimii 25 de ani
Palau, prima țară care a interzis cremele de soare care dăunează coralilor

 

spot_img

Ultimele știri