Spatii largi, interactive, reducerea poluarii urbane si folosirea resurselor regenerabile pentru iluminatul nocturn sunt doar cateva dintre ideile propuse de studentii de la arhitectura in cadrul concursului „Parcurile Viitorului”, organizat de Petrom.
Concursul a avut loc in perioada 30 martie – 8 mai, la nivel national si au fost depuse 35 de proiecte de arhitectura si peisagistica inscrise pentru parcul ce va fi construit de Petrom in cartierul CET din Constanta.
"Am ales locatia dupa ce ne-am consultat cu toti colegii de la diviziile din tara. Constanta este un oras care are foarte putine spatii verzi. In zona industriala unde vom construi parcul se afla si trei institutii de invatamant. Locatia nu putea fi una mai buna", a declarat Mona Nicolici, manager CSR Petrom.
Cei 15 membri ai juriului vor decide astazi care este proiectul castigator, iar rezultatul va fi comunicat oficial peste doua saptamani in Constanta. Juriul este alcatuit din activisti de mediu, reprezentanti mass-media, angajati Petrom, specialisti in arhitectura de la Universitatea Ion Mincu, autoritati din Constanta si consilieri ai Ministerului Mediului.
"Ca la orice competitie nu toate proiectele puteau fi geniale. Eu sunt biolog si am apreciat foarte mult acele proiecte in care s-a tinut cont de zona in care se va construi. Fiind o zona industriala, cu mult praf, speciile care urmeaza sa fie plantate trebuie sa aiba un potential de a rezista la ariditate", a declarat Razvan Popescu Mirceni, director coordonator al Clubului Oceanic din Constanta si membru in juriul Petrom.
Studentii au fost invitati sa partice la acest concurs in cadrul workshopurilor organizate in facultatile de arhitectura din Craiova, Timisoara, Cluj, Oradea, Constanta si Iasi. Echipa castigatioare va primi suma de 4.000 de euro, plus realizarea proiectului, locul al doilea 1.000 de euro iar locul trei 500 de euro.
"Studenti au fost foarte incantati ca au posibilitatea sa arate ce stiu sa faca dar si sa castige niste bani inca din anii studentiei. Din cele 35 de proiecte pe care le-am primit, opt mi s-a parut ca au potential. In restul am gasit idei foarte interesante insa nu destul de bine pregatite", a declarat Robert Zotescu, asistent in cadrul Facultati de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti. Cele mai multe proiecte au fost depuse de catre studenti din Bucuresti.
"Imi pare rau ca studentii din Constanta nu au participat, desi ei sunt practic si beneficiarii parcului, el fiind facut in orasul lor", a adaugat Robert Zotescu.
Proiectul de responsabilitate sociala „Parcurile Viitorului” a fost initiat de Petrom in iunie 2007. Prin acest proiect au fost reconfigurate cinci parcuri din Romania: Bucuresti, Moinesti, Pitesti, Ploiesti si Timisoara.
Foto: Green Report