Presedintele pakistanez, Asif Ali Zardari, va semna un proiect de constructie a unui gazoduct in valoare de 7,6 miliarde de dolari, care va traversa Pakistanul, Afganistanul India si Turkmenistanul, informeaza „Earth Times”.
Contractul de construire a gazoductului va fi semnat si de presedintele afgan, Hamid Karzai, de omologul sau turkmen, Gurbanguly Berdimuhamedov, in timp ce din partea Indiei, acordul va fi semnat de ministrul Petrolului, Murli Deora.
Gazoductul va avea o lungime de 1.640 de kilometri si va transporta gaze naturale din sudul Turkmenistanului, statul cu a patra cea mai mare rezerva de gaze, spre Afganistan, Pakistan si India.
Proiectul a fost conceput in 1995 cu scopul de a alimenta Pakistanul cu gaze naturale, insa in 2008 a fost invitata si India sa se alature.
Pakistan va primi 30 de miliarde de metri cubi de gaz pe an prin intermediul noului gazoduct. Statul are resurse foarte limitate de gaze, iar milioane de locuinte au gazele taiate in timpul iernii.
Analistii sustin ca termenul-limita de finalizare a proiectului, stabilit pentru 2014, va fi greu de indeplinit de catre cele patru state in contextul conflictelor din Afganistan.