Unul dintre cele mai vechi si mai influente ziare din Brazilia, Jornal do Brazil, a renuntat incepand de azi la editia tiparita, fiind disponibil exclusiv online, relateaza AFP.
"In fiecare zi in care un ziar precum Jornal do Brazil nu este tiparit, 72 de copaci raman in picioare. Anual, e vorba de circa 30.000 de copaci care sunt salvati de la taiere", se arata intr-un articol publicat de site-ul ziarului.
Jornal do Brazil, infiintat in 1891, la Rio de Janeiro, este primul mare ziar din Brazilia care va aparea exclusiv online. Pentru a marca aceasta initiativa, Jornal do Brazil va publica un articol al presedintelui Luiz Inacio Lula da Silva, scris special pentru aceasta ocazie.
"Coerent cu traditia sa de inovator, acest ziar este, inca odata, cu un pas inaintea timpului sau", se arata intr-un material destinat cititorilor de catre redactia Jornal do Brazil, in care se mai aminteste ca este si primul titlu care si-a lansat, in 1995, pagina de Internet.
Jornal do Brasil are un tiraj de 17.000 de exemplare pe zi, in timpul saptamanii, si 22.000 de exemplare duminica. Ziarul are 180 de angajati, din care 60 de jurnalisti. Pentru versiunea digitala, ziarul se bazeaza pe echipa sa de 150 de colaboratori.
Reprezentantii cotidianului, care s-a razvratit impotriva regimului militar din Brazilia din perioada 1964 – 1985 si a sustinut mereu libertatea de expresie, au declarat pe site-ul publicatiei ca "ziarul va continua sa existe, agil, modern si influent, dar si ecologic".
Timp de 11 zile, versiunea Jornal do Brazil electronica va fi disponibila gratuit tuturor cititorilor, insa dupa aceasta perioada doar abonatii vor putea accesa platforma. Pretul unui abonament este de circa cinci euro pe luna.