Un iaht dotat cu 536 de metri patrati de panouri fotovoltaice, destul cat sa acopere doua terenuri de tenis, se pregatese sa faca ocolul lumii in 160 de zile, alimentat doar cu energie solara, transmite CNN.
„Aceasta nu este doar o poveste de aventuri. Vrem sa aratam lumii ca avem acum tehnologia pentru a schimba modul in care actionam”, a explicat capitanul elvetian Raphael Domjan.
Lung de 30 de metri si greu cat o balena, vasul va strabate 50.000 de kilometri alimentat cu energia solara depozitata in cele mai mari baterii litiu-ion din lume.
Calatoria este un proiect gandit de Domjan, un fost ghid montan ce si-a numit vasul „Turanor”, cuvant ce in limba inventata de autorul romanului „Stapanul inelelor” inseamna „puterea soarelui”. El va fi insotit de Gerard d’Aboville, primul om care a vaslit peste Atlantic si Pacific. Ei vor fi asistati de doi ingineri.
„Am vazut cu ochii mei cat de repede se topesc ghetarii. Am considerat ca acesta este un mod grozav de a demonstra ca astazi, tehnologia disponibila poate dezvolta moduri de transport mai prietenoase cu mediul”, a declarat Raphael Domjan.
Vasul de 16 milioane de dolari poate depozita suficienta energie pentru a se deplasa 72 de ore fara lumina soarelui. Echipa intentioneaza sa urmeze linia Ecuatorului, pentru a beneficia din plin de lumina soarelui.
Calatoria va incepe in primavara anului 2011.
Foto: CNN