Un gandac omoara padurile europene de pin

Padurile europene de pin sunt amenintate de un gandac distrugator care a cauzat deja catastrofe ecologice in estul Asiei, potrivit expertilor. Zeci de mii de copaci au fost distrusi in Portugalia. Oficialii se tem ca ofilirea pinilor, care a iesit de sub control in regiunea de sud-vest a Europei, se poate raspandi mai departe, informeaza The Guardian.

Doua specii de pin sunt susceptibile: pinul maritim, care acopera aproximativ un sfert din padurile Portugaliei si pinul scotian, cea mai raspandita specie de pin din Europa.

Comisia Europeana a impus deja restrictii severe asupra exportului de pin portughez, care trebuie sa fie dezinfectat inainte de a iesi din tara. Insa, Roddie Burgess, directorul Serviciului britanic pentru sanatatea plantelor, care a studiat ofilirea timp de peste 20 de ani, se teme ca gandacul distrugator s-ar putea raspandi si in afara Portugaliei.

Gandacul patrunde in interiorul pinului si il ofileste in numai cateva saptamani prin extragerea vitalitatii acestuia. Insecta ucigatoare a fost detectata initial in regiunea Setubal, din sudul Lisabonei, in 1999, cand 340.000 de copaci au murit in numai 2 ani. Ofilirea cauzata de gandac a ucis padurile vaste de pin din Japonia in anii 1970.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri