În luna octombrie, Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine susțin Edubuzz, un proiect menit să le ofere copiilor din comuna Augustin, județul Brașov, un spațiu educațional inedit. Doi învățători, Natalia Ginghina și Adrian Secal, au licitat pentru un autobuz scos din circulație cu scopul de a-l transforma într-un spațiu de învățare, unde cei peste 400 de copii înregistrați pentru anul școlar 2020-2021, să poată veni după ore. Simona Halep s-a alăturat cauzei Edubuzz donându-și ziua de naștere pentru ca acest proiect să prindă viață.
“Dacă ar fi să mă gândesc la un cadou pe care aș vrea să-l primesc de ziua mea, acesta ar fi să le arăt unor învățători dintr-un sat al României, cât de mulți oameni le sunt alături. Aș vrea să-i ajutăm să transforme un autobuz ruginit, salvat de la fiare vechi, într-un afterschool pentru toți copiii din sat. Orice contribuție, oricât de mică, de la cât mai mulți oameni din toate colțurile lumii, le-ar da curaj celor doi tineri și ar face din aniversarea mea o sărbătoare cu adevărat reușită”, a spus Simona Halep.
Cu un autobuz vechi, ruginit și fără roți, nu poți ajunge prea departe. Cum bineînțeles, nici fără școală, încurajare și oameni devotați, visurile nu pot deveni realitate. Astfel, după ce a fost învățător în comuna Augustin, prin programul Teach for Romania, Adrian Secal nu s-a putut desprinde de copii și a decis, împreună cu Natalia Ginghina, diriginta clasei a 5-a, că trebuie să le ofere celor mici un loc special în care să învețe să scrie, să citească, și să viseze. Așa a apărut Edubuzz, un autobuz care urmează să fie transformat într-un adevărat hub educațional, în care copiii să vină cu drag și cu uimire.
“În comuna Augustin sunt foarte mulți copii care locuiesc în condiții dificile, în case sărăcăcioase, răsfirate pe dealuri sau în zone inundabile de pe malul Oltului. Foarte mulți copii ajung, din cauza a 3 ani de repetenție sau a rușinii de a mai veni la școală dacă au rămas repetenți, în imposibilitatea de a mai continua studiile astfel. După Microduș, duba transformată în duș mobil, vom aduce la lumină Edubuzz, un centru de zi colorat, în care copiii să intre curioși și din care să plece la finalul zilei cu un zâmbet larg, dar și cu informații valoroase. Și când însoțitori pe acest drum le sunt profesori ca Natalia și Adrian, e o bucurie să te implici”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine.
Adrian Secal, cercetaș timp de 20 de ani, ONG-ist, licențiat în asistență socială și cu experiență în domeniul dezvoltării comunitare și economiei sociale, a fost învățător în comuna Augustin prin programul Teach for Romania. Natalia a ajuns în comuna Augustin în anul 2019, după mai bine de 10 ani petrecuți în Suedia, unde a fost, printre altele, profesor asistent pentru copiii români cu dificultăți de comunicare, în suedeză. Acum vorbește pe limba copiilor și și-a propus să rămână alături de ei până în clasa a 8-a.
Edubuzz este un proiect care abia așteptam să prindă aripi. Sunt nerăbdătoare să le putem preda copiilor dintr-un spațiu care să îi inspire. Sunt convinsă că această experiență inedită le va trezi interesul pentru școală, pentru a învăța și pentru a-și face noi prieteni. Ne dorim ca acest autobuz să le seteze noi valori care să îi îndrume pe tot parcursul vieții lor”, a declarat învățătoarea Natalia Ginghina.
Cei doi învățători își doresc nu doar să-i învețe pe copii să scrie și să citească, ci și să implice cât mai mulți oameni în proiect. Prieteni care să le vorbească celor mici, dar poate și părinților lor, despre nutriție și gătit sănătos, despre educație financiară, antreprenorială, prim ajutor, să organizeze seri de filme, campionate de board-games, cursuri de canto, fotografie, actorie sau dans.
Proiectului din luna octombrie i s-a alăturat și REHAU, care aniversează 25 de ani de prezență în România, sărbătoare pe care au decis să o marcheze prin implicarea într-un proiect social, alături de Zi de BINE.
Începând din această lună, cei care doresc să doneze o pot face printr-un SMS cu textul SUS la 8845, în valoare de 2 euro. Totodată, sărbătoriții lunii octombrie își pot dona ziua de naștere aici:
https://ziuata.galantom.ro/mystory/fundraising_pages/create?id_project=1049