Ultimul bilant: 21.000 de morti si disparuti in Japonia

Numarul persoane care au murit sau au disparut in catastrofa din 11 martie care a devastat nord-estul Japoniei a depasit azi 21.000, a anuntat Politia Nationala, citata de agentia Kyodo, in pagina electronica.

Numarul persoanelor decedate in 12 prefecturi se ridica la 9.079 marti la pranz, iar cel al persoanelor disparute la 12.645 in sase prefecturi.

Politia a efectuat autopsii in cazul a 8.360 de cadavre, iar 4.670 au fost identificate si predate familiilor, potrivit agentiei.

Aproximativ 310.000 de persoane evacuate, inclusiv din zona centralei Fukushima, se afla in prezent in aproximativ 2.100 de adaposturi improvizate in 16 prefecturi, inclusiv Tokyo.

In orasul Higashimatsushima din prefectura Miyagi, una dintre cele mai afectate de cutremur, autoritatile au inceput sa inhumeze cadavrele identificate, dupa ce au primit acceptul rudelor.

In Japonia, cadavrele sunt in general incinerate, dar multe crematorii din zonele afectate de cutremur nu sunt functionale din cauza lipsei de combustibil.
 

spot_img

Ultimele știri