UE dorește introducerea unor prevederi mai ambițioase în materie de mediu și dezvoltare durabilă în cadrul TTIP

Comisia Europeană a publicat propunerea sa privind includerea unui capitol referitor la comerț și la dezvoltarea durabilă, inclusiv la forța de muncă și la mediu, în cadrul actualelor negocieri comerciale dintre UE și SUA pentru Parteneriatului transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP).

Transatlantic

Capitolul propus, referitor la dezvoltarea durabilă în cadrul TTIP, conține cele mai ambițioase propuneri prezentate vreodată unui partener comercial cu privire la aceste aspecte. Această abordare respectă noua strategie comercială a UE, „Comerț pentru toți”‘, care vizează elaborarea unor politici comerciale mai responsabile, atât la nivel intern, cât și la nivel mondial.

Scopul principal al acestui capitol este de a asigura respectarea, atât în UE, cât și în SUA, a unor standarde stricte în domeniul forței de muncă și al mediului și de a permite cooperarea între părți în vederea abordării provocărilor economiei globale, cum ar fi, printre altele, munca copiilor, sănătatea și siguranța la locul de muncă, drepturile lucrătorilor și protecția mediului.

„(…) propunem, în cadrul negocierilor comerciale dintre UE și SUA, o abordare foarte ambițioasă privind dezvoltarea durabilă, care va fi respectată și pusă în aplicare imediat după semnarea acordului. Cooperarea cu SUA ne-ar permite să luptăm în mod mai eficient, la nivel mondial, pentru adoptarea unor practici mai responsabile. În același timp, am garanta că standardele noastre actuale stricte, chiar dacă sunt uneori diferite, sunt respectate atât în UE, cât și în SUA”, a declarat Cecilia Malmström, comisarul UE pentru comerț.

Propunerea privind dezvoltarea durabilă în cadrul TTIP se referă și la angajamentele asumate în cadrul Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și al acordurilor multilaterale de mediu, pentru a asigura respectarea, de către ambele părți, a unui ansamblu comun de standarde și norme fundamentale privind forța de muncă și protecția mediului. În plus, textul include obligația de a nu admite derogări de la legislația națională în domeniul muncii și al protecției mediului cu scopul de a atrage schimburi comerciale sau investiții.

În același timp, Comisia Europeană prezintă, de asemenea, primul raport amănunțit de acest gen cu privire la cea mai recentă rundă de negocieri privind TTIP, care a avut loc în octombrie. Raportul sintetizează discuțiile purtate cu privire la toate cele trei domenii ale acordului, și anume accesul la piață, aspectele legate de reglementare și normele

Prevederi amănunțite referitoare la mediu, incluse în capitolul privind dezvoltarea durabilă:

Consolidarea cooperării dintre UE și SUA în vederea combaterii exploatării ilegale a pădurilor, a pescuitului ilegal sau a comerțului ilegal cu specii sălbatice pe cale de dispariție;

Elaborarea unor politici care să permită prevenirea sau minimizarea efectelor negative asupra sănătății umane și asupra mediului legate de comercializarea substanțelor chimice sau a deșeurilor;

Promovarea comerțului cu mărfuri și tehnologii ecologice și a investițiilor în acest domeniu, legate, de exemplu, de producția de energie din surse regenerabile;

Un angajament privind conservarea biodiversității și a ecosistemelor, punerea în aplicare a unor măsuri eficace pentru a asigura utilizarea și gestionarea durabilă a resurselor naturale, în special în domenii precum pădurile, pescuitul, fauna sălbatică, și resursele biologice.

corporatii

Prevederi detaliate privind forța de muncă:

Sprijin pentru toate obiectivele strategice ale Agendei Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind munca decentă, inclusiv promovarea ocupării forței de muncă, drepturile lucrătorilor, protecția socială, dialogul social, precum și nediscriminarea și egalitatea de gen;

O afirmare a standardelor fundamentale ale OIM în domeniul muncii, printre care se numără libertatea de asociere și dreptul la negociere colectivă, angajamentul de a pune capăt muncii forțate sau obligatorii și muncii copiilor, nediscriminarea în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și încadrarea în muncă; punerea efectivă în aplicare, în fapt și în drept, a convențiilor OIM la care UE și SUA sunt părți și sprijinirea actualelor eforturi de ratificare a convențiilor fundamentale ale OIM;

O referire la structurile menite să faciliteze dialogul social la nivel intern și transatlantic, informarea și consultarea lucrătorilor, cum ar fi comitetele de întreprindere;

Angajamentul de a promova la nivel global obiectivele privind eliminarea rapidă și eficace a celor mai grave forme ale muncii copiilor și eliminarea muncii forțate sau obligatorii în toate formele sale, inclusiv prin intermediul legislațiilor naționale;

Protejarea nu numai a standardelor fundamentale, ci și a altor standarde ale OIM, precum siguranța la locul de muncă.

Prevederi transversale privind:

Asigurarea faptului că nu se admite nicio derogare de la standardele privind forța de muncă și protecția mediului;

Promovarea comerțului echitabil și etic prin inițiative voluntare imparțiale, deschise și transparente;

Implementarea celor mai bune practici în materie de transparență și de participare publică;

Responsabilitatea socială a întreprinderilor și comportamentul responsabil în afaceri, cu recunoașterea rolului tuturor părților implicate – guverne, întreprinderi și consumatori.

În prezent, UE și SUA dispun de modalități diferite de implementare a angajamentelor asumate în cadrul acordurilor comerciale în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, forța de muncă și mediul, însă ambele părți consideră că este extrem de important ca aceste angajamente să devină obligatorii și executorii.

Propunerea UE a fost prezentată Statelor Unite în cursul ultimei runde de negocieri care a avut loc în luna octombrie. După ce lucrările de substanță vor ajunge într-un stadiu mai avansat, Comisia își va prezenta propunerile cu privire la cadrul instituțional, la implicarea societății civile și la modul de asigurare a punerii în aplicare. Între timp, discuțiile cu părțile interesate și cu societatea civilă vor continua.

Citește și:

Textul TPP, în sfârșit public. Cum va afecta legislația de mediu din zona Pacificului

Către ce se îndreaptă omenirea? Iată ce au semnat statele de la Oceanul Pacific

24.000 de români spun Stop TTIP

Planul UE de includere a clauzei de Soluționare a Disputelor dintre Investitori și Stat în tratatul comercial cu SUA, momentan, s-a destrămat

Acordul comercial UE-SUA poate pune în pericol mediul și sănătatea oamenilor

spot_img

Ultimele știri