Uniunea Europeana a autorizat importurile a patru produse agricole modificate genetic pentru urmatorii zece ani, informeaza Reuters.
Trei dintre produse sunt tipuri de porumb, doua dintre ele fiind hibride, iar al patrulea este sfecla de zahar. Niciunul dintre organisme nu va fi cultivat in Europa, dar vor fi importate pentru alimente si furaje.
Decizia a fost luata in urma intrarii in vigoare a procedurii din oficiu, care se aplica in cazul in care ministrii europeni nu pot ajunge la o decizie in timp de trei luni. In luna septembrie ministrii nu au ajuns la un consens in vederea rezolvarii problemei organismelor modificate genetic. „Autorizatiile sunt valabile pentru zece ani si orice aliment produs din aceste organisme va face subiectul regulilor stricte de etichetare si indexare ale Uniunii Europene”, se precizeaza in comunicatul Comisiei Europene.
O parte din OMG-urile aprobate sunt produse de compania DuPont. „Aprobarea este incurajatoare si ne gandim la un progres continuu in procesul de aprobare al Uniunii Europene. Vom cere Comisiei sa aplice acelasi tratament si pentru cultivarea organismelor, pentru ca fermierii europeni sa se bucure de aceleasi beneficii ca milioane de fermieri din toata lumea”, a declarat vicepresedintele companiei.
Cel de-al treilea tip de porumb, un hibrid, si sfecla de zahar au fost dezvoltate de catre compania Americana Monsanto si de fabrica germana KWS SAAT AG.
Pentru multi ani, tarile Uniunii Europene nu au ajuns la un consens in ceea ce priveste aprobarea organismelor modificate genetic. Ultima aprobare a unui OMG a avut loc in 1998. Consumatorii europeni sunt recunoscuti in lume pentru scepticismul referitor la aceste organisme, dar industria biotehnologica insista ca produsele sunt sigure si nu difera de cele conventionale.