Accidentul nuclear de la Cernobîl din data de 26 aprilie 1986 a fost cel mai mare dezastru ecologic din istorie umanităţii. Explozia și incendiul care a urmat au transformat zona într-o zonă fără ieșire în care timpul s-a oprit, scrie euronews.com.
Dar, pe măsură ce nivelul radiațiilor a scăzut, centrala nucleară și orașul vecin Pripyat au devenit o atracție turistică pentru oameni din întreaga lume.
Acest lucru a adus în zonă un alt fel de poluare, care necesită o altă curățare. Astăzi, cantitatea de sticle aruncate, cutii și pungi de plastic crește odată cu numărul turiștilor și vandalilor care intră în zona de excludere (o zonă de 30 de km, care înconjoară centrala nucleară și teritoriile puternic contaminate).
O echipă de voluntari lucrează din greu să facă curățenie. Dar nu fiecare bucată de gunoi este vazută ca fiind rea. Voluntarii consideră că este important să se facă distincția între istorie și gunoi.
Un astfel de voluntar, Grygoriy Kulyk, a spus: „Există niște gunoaie pe care noi nu le considerăm deşeuri. De exemplu, această sticlă este un fel de element istoric – cele mai multe dintre acestea au fost prezente încă din vremurile vechi. Nu le luăm și nu le punem în coșul de gunoi. Părăsim lucrurile care au aparținut momentului accidentului, chiar acolo unde sunt”.
Explozia de la Cernobîl a eliberat în atmosferă aproximativ 400 de ori mai multe radiaţii decât bomba atomică de la Hiroshima. Accidentul a expus milioane de locuitori în regiune la niveluri periculoase de radiații și a forțat evacuarea permanentă a sutelor de orașe și sate din Ucraina și Belarus.
Aproximativ 600.000 de persoane – cunoscute sub denumirea de „lichidatorii de la Cernobîl” – au fost trimiși pentru a lupta împotriva incendiului și pentru a decontamina zona.
Astăzi, o nouă generație de „lichidatori” începe lupta cu deşeurile.
