Turcia intentioneaza sa semneze Protocolul de la Kyoto in viitorul apropiat, a anuntat purtatorul de cuvant al guvernului turc, Cemil Cicek. Acesta a spus ca Parlamentul va vota in curand semnarea actului pe schimbari climatice, informeaza Earth Times.
„Cabinetul a decis ca este necesar sa preia un rol mai activ in viitor”, a declarat Cicek. El a spus ca Turcia trebuie sa semneze Protocolul de la Kyoto pentru a-si proteja interesele.
Turcia a refuzat, anterior, sa semneze Protocolul, temandu-se ca acest lucru ar duce la incetinirea procesului de industrializare.
Protocolul de la Kyoto cere tarilor semnatare sa reduca dioxidul de carbon si alte cinci gaze cu efect de sera care sunt responsabile pentru incalzirea globala.
Alaturi de Statele Unite, Turcia face parte dintr-un grup mic de tari care nu au semnat Protocolul. Anul trecut, in decembrie, Australia a ratificat Protocolul odata cu schimbarea conducerii, dupa ce, anterior, se opusese reducerii obligatorii a emisiilor.