Tur ornitologic virtual, de Noaptea Privighetorilor

Cu ocazia celei de-a IX-a ediții a evenimentului Noaptea Privighetorilor, de pe 12 iunie, Societatea Ornitologică Română (SOR) invită curioșii la un tur ornitologic virtual. Acesta va fi urmat de un recital la harpă și un concert de muzică clasică.

Noaptea Privighetorilor 2021 va debuta, de la ora 10:00, cu un tur ornitologic virtual realizat de specialiști ai SOR, în care vor fi prezentate o parte dintre păsările cântătoare și migratoare care pot fi văzute în România. La ora 13:00 va fi transmis online un recital de harpă interpretat de artista Rebeca Marin, iar de la ora 18:00 va avea loc un concert de muzică clasică alături de artiștii Aurelian Băcan (clarinet), Bogdan Bohuș (pian), Teodora Buia (vioară), Lilla Fodor (violă), Diana Stir (violoncel) și Sonia Vulturar (vioară).

„Noaptea Privighetorilor este evenimentul prin care conectăm oamenii cu păsările și natura prin intermediul muzicii. Chiar dacă nici în acest an nu ne putem întâlni în natură, aducem noi înaripatele și muzica lor în casele oamenilor. Printre activitățile pe care le-am pregătit pentru a sărbători Noaptea Privighetorilor se numără un tur ornitologic virtual în care vom descoperi împreună o parte dintre păsările cântătoare și migratoare pe care le putem vedea în România. Urmează apoi un recital de harpă, iar spre seară vom încerca să dăm replica păsărilor printr-un concert de muzică clasică. Unele dintre ariile pe care le vor interpreta artiștii sunt opere inspirate de păsări”, a declarat coordonatoarea proiectului Noaptea Privighetorilor, Dora Domșa.

Programul complet al ediției din 2021

10:00 – Descoperă Păsările ÎnCîntătoare – Tur ornitologic virtual

13:00 – Recital de harpă: Rebeca Marin

Lucrări de: Antonio Vivaldi, Christoph Pampuch

19:00 – Concert de muzică clasică

Interpretează artiștii: Aurelian Băcan (clarinet), Bogdan Bohuș (pian), Teodora Buia (vioară), Lilla Fodor (violă), Diana Stir (violoncel) și Sonia Vulturar (vioară).

Lucrări de: Gioachino Rossini, Claude Debussy, Antonio Vivaldi, Serghei Prokofiev

Evenimentul va fi transmis pe pagina de Facebook a Societății Ornitologice Române și pe pagina sucursalei din Cluj.

Scurt istoric al Nopții Privighetorilor

Primele ediții ale evenimentului au avut loc inițial doar la Cluj, iar apoi, în anii ce au urmat, concertele au ajuns și la București, Sibiu și Iași.

Ideea evenimentului a pornit din Marea Britanie. Pe 19 mai 1924, violoncelista Beatrice Harrison a convins postul de radio BBC să realizeze prima transmisiune în direct a unui duet dintre artistă și privighetorile din grădina ei. În timp ce interpreta arii din muzica clasică, Harrison era acompaniată de trilurile păsărilor. Experimentul a avut succes în rândul ascultătorilor, concertul reluându-se ani la rând, iar Beatrice primind peste 50.000 de scrisori de felicitare de la ascultători.

Privighetoarea, pasărea care a inspirat denumirea evenimentului, are un repertoriu foarte bogat. Poate să producă peste 1.000 de sunete diferite, comparativ cu doar cele 340 ale ciocârliei și aproape 100 ale mierlei. Acest lucru este posibil datorită faptului că partea creierului responsabilă de crearea sunetului este mai mare la privighetoare decât la alte păsări.

Societatea Ornitologică Română (SOR) este una dintre cele mai active organizații independente de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR lucrează pentru a proteja păsările sălbatice și habitatele lor în România de peste 30 de ani.

„Misiunea noastră este să ne asigurăm că  populațiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate și distruse de evoluțiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor și a habitatelor din România și, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că şi generațiile noastre viitoare se vor bucura de acestea”, au transmis cei de la SOR.

spot_img

Ultimele știri