Un studiu efectuat la Universitatea Reading din Marea Britanie estimează că, din cauza schimbărilor climatice, rata vătămărilor corporale în timpul zborurilor aproape se va tripla proporțional cu înmulțirea turbulențelor până în 2050.
Turbulențe apărute în condiții de cer senin (clear-air turbulence — CAT) sunt cele mai problematice pentru liniile aeriene, deoarece sunt invizibile și nu pot fi detectate de radar. Sunt formate de fronturile meteorologice, de curenți de aer sau de circulația aerului din jurul munților. Încălzirea globală accentuează acest fenomen prin întețirea instabilității vântului la înălțimi mari și prin creșterea frecvențelor „golurilor de aer”.
„Turbulențele sunt în creștere pe glob, în toate anotimpurile și la multiple altitudini de croazieră. Această problemă nu va face decât să se înrăutățească odată cu schimbarea continuă a climei”, a declarat Paul Williams, profesor de Științe Atmosferice la Reading, care a condus studiul recent.
Studiul a descoperit că la o altitudine la care zboară rutele populare, cam de 11.887 metri înălțime, turbulențele vor crește cu 180% deasupra Atlanticului de Nord, cu 160% deasupra Europei, cu 110% deasupra Americii de Nord, cu 90% deasupra Pacificului de Nord și cu 60% deasupra Asiei. În plus, zborurile din America de Sud vor simți cu 60% mai multe turbulențe, cele din Africa și din Australia, cu 50%.
Turbulențele, indiferent cât de severe sunt, nu reprezintă o amenințare pentru siguranța unei aeronave comerciale, însă pot cauza vătămări corporale celor aflați la bord.
Numărul persoanelor rănite înregistrate anual este de doar câteva sute, însă experții sunt de părere că acest lucru este cauzat de sub-raportarea vătămărilor minore, iar cifra reală este semnificativ mai mare.
Producătorul Boeing pregătește testarea unei tehnologii laser care le va permite piloților să detecteze prezența CAT cu circa zece mile înainte, însă asta înseamnă o viteză de reacție de numai 60 de secunde. În urma studiului, echipa de cercetători a făcut apel la îmbunătățirea sistemelor de prognoză care ar permite personalului de la bordul aeronavelor să îi avertizeze din timp pe pasageri să își ocupe locurile și să își lege centurile.
„Acest studiu reprezintă un exemplu în plus al modului în care schimbările climatice au efect nu numai asupra creșterii temperaturii de la suprafață, ci și a circulației atmosferice”, a declarat doctor Manoj Joshi din cadrul Universității East Anglia, coautor al cercetării.