Dincolo de strălucirea vieții de la Hollywood, covorul roșu și petrecerile glamouroase, vedetele de peste ocean au demonstrat de-a lungul timpului că sunt responsabile în ceea ce privește mediul înconjurător și au încercat să ofere exemple de bune practici admiratorilor din întreaga lume. De la folosirea mașinilor electrice, la reciclarea deșurilor, de la promovarea combustibililor alternativi la alimentarea locuințelor cu energie solară.
Leonardo di Caprio a câștigat în 2009 primul premiu ”Big Green Help” care a fost acordat vreodată de către Nickelodeon. Actorul este extrem de vocal cu privire la încălzirea globală. În plus, acesta conduce un autoturism hibrid și își alimentează locuința cu energie solară.
Woody Harrelson e un susținător activ al mediului. Cu câțiva ani în urmă, acesta a format un parteneriat cu Living Tree Paper, pentru a promova utilizarea produselor făcute din materiale nelemnoase și din deșeuri reciclate printre colegii săi din industriile de divertisment și muzică. Acesta e faimos, de asemenea, datorită autobuzului său eco numit The Mothership, cu pardoseli durabile, din plută și cu acoperiș de panouri solare.
Cameron Diaz este o susținătoare activă a reciclării și folosește aparaturi eficiente din punct de vedere energetic. Aceasta e mândrul proprietar al unui Prius și crede că să conduci o mașină hibrid e doar una din soluțiile care adresează încălzirea globală.
Tom Hanks este un ecologist pasionat care investește în vehicule electrice și susține combustibilii alternativi.
Mary-Kate Olsen e parte din Environmental Media Association, care a inventat ”covorul verde” și care încurajează celebritățile să conducă mașini electrice și hibride în drumurile lor spre spectacole și petreceri.