Tesla Roadster vine in Europa

Europenii isi pot achizitiona Tesla Roadster, masina electrica sport care a facut furori in Statele Unite, rezervand pe internet un model din editia limitata creata special pentru Uniunea Europeana. Autovehiculul va fi livrat din primavara lui 2009, potrivit unui comunicat Tesla Motors.

Performantele masinii sunt impresionante, ajunge de la 0 la 100 kilometri in doar patru secunde, viteza maxima este de 200 kilometri pe ora si are o autonomie de 365 km. Timpul de incarcare este de trei ore si jumatate la o priza normala, iar costurile de utilizare sunt de 2 centi/km. Masina cantareste 1.275 kilograme, din care 450 kg sunt bateriile de tip litiu-ion.

Pentru Batranul Continent vor fi construite 250 de masini Tesla Roadster cu propulsie electrica. Productia a inceput in Statele Unite in martie 2007, iar primul punct de vanzare a fost deschis la Los Angeles.

"De cand am lansat Tesla Roadster in Statele Unite, europenii, atat clienti, cat si media, ne-au aratat un extraordinar interes. Acum ca producem masina in serie, suntem incantati sa o oferim si europenilor care vor sa fie primii de pe continent care vor conduce o masina cu performante extraordinare cu zero emisii", a declarat Darryl Siry, vicepresedintele Departamentului de marketing si vanzari Tesla Motors.

Asamblat de Lotus Elise, acest model este deja comercializat in SUA, la pretul de 100.000 dolari, inregistrand peste 1.000 de comenzi. In Europa, Tesla Roadster va fi vandut la acelasi pret ca si in State.

Primele tari in care se va comercializa, la finele anului viitor, sunt Germania, Olanda, Norvegia, Danemarca si Franta. Tesla Roadster nu va ajunge si in Marea Britanie dintr-un motiv pur tehnic: versiunea cu volan pe dreapta nu este momentan o prioritate pentru Tesla Motors. Printre cumparatorii americani se numara si vedete precum George Clooney, Arnold Schwartzenegger si sefii de la Google, Larry Page si Serghei Brin.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri