Maine incepe ultima etapa de anul acesta a programului Rabla. In joc au mai ramas aproximativ 12.576 de autoturisme la nivel national, in valoare de 37 de milioane de lei.
Cea de-a doua etapa a programului Rabla de anul acesta incepe maine si dureaza pana pe 12 decembrie. Astfel, cei care vor sa isi schimbe vechea masina pot beneficia de prima de casare asigurata de stat, in valoare de 3.000 de lei, oferita sub forma avansului la achizitionarea unei masini nerulate.
In 2008, numarul de locuri aprobate a fost de aproximativ trei ori mai mare ca in anii precedenti. Daca in 2007 fusesera puse la bataie 16.500 de autoturisme, anul acesta numarul lor a crescut la 40.000. Cu toate acestea, Rabla pare sa isi fi pierdut din "stralucire". Asta pentru ca 12.576 de masini noi inca isi mai asteapta cumparatorii.
Ramasi in joc
In aceasta a doua faza a programului de innoire a parcului auto au ramas in joc comerciantii de autovehicule marca Citroen, Chevrolet, Daewoo, Fiat, Mazda, Ford, Renault, Dacia, Volkswagen, Opel, Audi si Kia. In Prahova, importatorii si dealerii autorizati pentru marcile Fiat, Ford, Opel si Chevrolet, aveau, la data de 30.05.2008, 1.032 de autoturisme noi aprobate pentru vanzarea in cadrul programului Rabla, in valoare totala de 3.096.000 lei.
In program se pot inscrie numai persoanele fizice, proprietare sau mostenitore ale unui autovehicul functional, inmatriculat in Romania, cu o vechime mai mare de 12 ani.
Detinatorul unei "rable" trebuie sa se inscrie pe listele unui producator sau dealer autorizat si sa isi aleaga masina noua dorita. Acesta va primi, din partea producatorului, o nota de acceptare valabila 30 de zile calendaristice. Urmeaza casarea autoturismului vechi la un operator economic autorizat, radierea acestuia din evidentele politiei si achizitionarea autoturismului nou.
Prima de 3.000 lei, virata de stat in contul de Trezorerie al producatorului, va fi scazuta pe factura din pretul de achizitie al noii masini.
Pentru mai multe informatii viziteaza Telegraful de Prahova