Înființarea și operaționalizarea Sistemului Garanție-Returnare este foarte aproape și e important să știm că avem capacitatea să susținem acest efort uriaș, a declarat, luni, la Sebeș, ministrul mediului Tánczos Barna. Acesta a vizitat prima fabrică din România care produce sisteme de colectare a ambalajelor de băuturi.
„Înființarea și operaționalizarea Sistemului garanție-returnare în România este foarte aproape și e important să știm că avem capacitatea să susținem acest efort uriaș, pentru că SGR va fi cu adevărat cel mai mare proiect logistic realizat în România, în ultimii 30 de ani. Așadar, nu putem decât să ne bucurăm atunci când companii cu experiență aleg să investească în România și să facem tot ce ține de noi să sprijinim genul acesta de investiții”, a declartat Barna.
În fabrica inaugurată în luna mai a acestui an, printr-o investiție de 2 milioane de euro, se pot produce 6.000 de automate de colectare (Reverse Vending Machines – RVM) în 2022, și peste 15.000 de unități în 2023.
Unitatea de producție este fabrica europeană a Grupului Envipco și deservește vânzările Envipco din toată Europa.
Termenul de implementare al Sistemului Garanție-Depozit, așa cum este prevăzut în acest moment în legislația aplicabilă, este luna octombrie 2022, însă, din perspectivă operațională, este necesară o reevaluare a acestuia.
Porivit producătorilor, un termen mai realist ar fi unul de 18 luni, calculat din momentul în care operatorul primește acreditarea, termen ce ar fi absolut necesar pentru setarea infrastructurii, care presupune: organizarea punctelor de returnare de către comercianți, operaționalizarea centrelor de sortare și numărare la nivel regional, setarea sistemului IT care va asigura registrul ambalajelor, efectuarea unei campanii de educare a publicului larg și nu numai.
Citește și:
RetuRO a depus documentația pentru a fi desemnat administrator al sistemului de garanție-returnare