Sursele de energie regenerabila ar trebui integrate in cladiri, deoarece dezvoltarea acestora trebuie sa produca si efecte sociale, a declarat astazi Nicolae Olariu, presedintele Asociatiei Patronale Surse Noi de Energie (SUNE), in cadrul conferintei SmartSol 2013.
Casele sau cladirile de birouri ar putea sa-si produca singure energie curata cu ajutorul panourilor solare si, astfel, dezvoltarea acestui domeniu ar putea sa aiba un efect direct in societate”, a explicat, pentru Green Report, Nicolae Olariu.
Potrivit lui Olariu, liberalizarea reala a pietei energiei poate fi realizata prin stimularea producerii distribuite si a microgenerarii. Totodata noile tehnologii energetice au implicatii importante in revolutionarea sistemelor de producere, transport si distributie a energiei cu efecte majore in dezvoltarea de noi produse si servicii energetice.
398,9MW, in solar, in 2012
Datele Transelectrica arata ca, la mijlocul anului trecut, proiecte solare cu o capacitate de 398,9MW, aveau deja contractele de racordare la retea. La aceasta capacitate se mai adauga inca 683,1 MW care au avize tehnice de racordare. Proiecte solare totale sunt de peste 1.000 de MW, iar in Romania functioneaza 3 parcuri solare, de circa 2 MW, amplasate la Singureni, judetul Giurgiu, Scornicesti, judetul Olt, si Tantareni, judetul Gorj.