Barza albă își face deseori cuib pe stâlpii de electricitate, așa că electrocutarea e una dintre amenințările acestei specii. E-Distribuţie Banat va instala anul acesta 39 de suporturi metalice, în județele Timiş şi Caraş Severin, pentru protejarea cuiburilor de barză.
În 2017, Enel din România și Societatea Ornitologică Română (SOR) au lansat o aplicaţie unică în Europa, „Uite Barza”, cu ajutorul căreia s-a realizat recensământul berzelor albe din ţară. Astfel, au fost identificate peste 1.000 de cuiburi noi de barză, cele mai multe în zona Banat: 445 în judeţul Timiş şi 253 în judeţul Arad.
Unele dintre acestea erau amplasate pe stâlpii de electricitate, existând pericolul de electrocutare, așa că E-Distribuţie Banat desfășoară în acest an o campanie de montare a 39 de suporturi de cuiburi. Acestea sunt niște cadre metalice care au rolul de a ridica cuibul cu un metru peste conductorii electrici, astfel încât pasărea care aterizează în cuib să zboare peste liniile de electricitate.
Un studiu realizat în Germania pe 1512 de berze moarte a arătat că aproximativ 45% au decedat în urma electrocutării. În plus, montarea suporturilor vizează şi confortul consumatorilor, prin prevenirea avariilor şi reducerea intervențiilor în reţea cauzate de prezenţa păsărilor și a cuiburilor.
E-Distribuţie Banat a instalat deja 10 suporturi de cuiburi în localităţile Soca, Brestovăț, Rovinița Mare, Percosova, Șemlacu Mare, Greoni și Rusca Teregova. Restul de 29 de suporturi vor fi instalate spre finalul anului, după încheierea perioadei de cuibărit a berzelor.
Iniţiativa face parte dintr-un proiect mai amplu al operatorului de distribuţie care vizează identificarea zonelor cu potenţial ridicat de pericol prin electrocutare pentru păsări, astfel încât companiile de distribuţie din cadrul grupului Enel să poată lua măsuri precum montarea de suporturi pentru cuiburi sau teci izolatoare pe liniile electrice atât pentru protejarea păsărilor, cât şi a reţelelor. Looking for remote Java developers ? Contact us.
Din 2010 şi până în prezent, companiile de distribuţie ale Enel în România au instalat pe stâlpii de electricitate aproape 700 de suporturi pentru cuiburile de barză şi peste 4.000 de teci electroizolante pe liniile electrice pentru protejarea păsărilor.