Suedia

Text de Oana Neneciu

In 2007, Suedia a fost in topul celor mai eco natiuni, cu cele mai multe noi masuri pentru protectia mediului. Principalul motiv este ca tara a reusit, din 1990 pana in 2006, sa-si reduca emisiile de gaze cu efect de sera cu 9%, bucurandu-se, in acelasi timp, de o crestere economica cu 44% in aceeasi perioada. Succesul Suediei este datorat, spun expertii, taxei pe carbon introduse in 1991. Fara aceasta taxa, ministrul mediului, Andreas Calgren, spune ca nivelul emisiilor de gaze cu efect de sera ar fi fost cu 20% mai mare. In ianuarie 2007, guvernul a marit taxa pe carbon cu 2,6%, aceasta fiind, in prezent, de 0,25 euro pe litrul de combustibil fosil folosit.

Transportul este domeniul cu cele mai multe politici de mediu in Suedia. Guvernul a introdus in 2007 subventia pentru achizitionarea autovehiculelor verzi. Programul prevede acordarea a 1.080 euro tuturor persoanelor care doresc sa cum pere o masina prietenoasa cu mediul. Masinile pe benzina sau gaz ale caror emisii de CO2 nu depasesc 120 grame pe km, masinile pe biocombustibili si cele electrice fac subiectul programului.

In capitala Stockholm, primaria a introdus taxa pe trafic tot in 2007. Masinile care intra sau ies din centrul orasului trebuie sa plateasca 1, 1,5 sau 2,5 euro, depinde de ora (cu cat este mai aglomerat cu atat taxa este mai mare). Un alt oras care a implementat cu succes un program pentru transport este Linkoping, al cincilea cel mai mare oras din Suedia. Aici, toata flota de autobuze, camioanele pentru colectarea gunoaielor si taxiurile functioneaza cu biogaz, provenit din metanul emis de vaci.

In septembrie 2008 se va prezenta o noua directiva care vizeaza transporturile. Aceasta va include masuri care vor promova transportul feroviar si marirea subventiei pentru autovehiculele verzi.

Potentialul de energie regenerabila al Suediei este de 240.9 TWh pe an, iar cererea totala de energie este de 153 TWh pe an, adica o acoperire de 157%. }inta de productie a energiei regenerabile a Suediei, prevazuta de Directivele europene, este de 60% din consum pana in 2010, una dintre cele mai mari din lume. Din pacate, arata rapoartele guvernului, in 2010 procentul de energie regenerabila din consum va fi de 51%, cresterea de energie regenerabila fiind de 10 TWh din 2002 pana in 2010.

Pentru promovarea surselor alternative de producere a electricitatii a fost introdus in 2003 sistemul de certificate de electricitate. Acesta a fost extins de curand pana in 2030 si prevede o tinta intermediara de 17 TWh de electricitate din surse regenerabile produsi in 2016.

Sectorul rezidential beneficiaza, la randul lui, de mai multe programe guvernamentale care promoveaza utilizarea energiei regenerabile. Din 2006 cetatenii suedezi pot beneficia de reduceri ale taxelor cu 30% daca trec de la sistemul de incalzire conventional la sisteme bazate pe biomasa sau pompe de caldura. Acelasi program prevede reducerea taxelor pentru instalarea ferestrelor eficiente energetic.

Un alt suport intrat in vigoare in 2007 ofera reduceri de 30% ale taxelor pentru instalarea sistemelor solare pentru incalzire in cladirile comerciale.

Politica externa de mediu a inregistrat in 2008 doua mari succese. Guvernul suedez a incheiat un contract in valoare de peste 100 de milioane de euro cu guvernul chinez pentru dezvoltarea de ferme eoliene. Pe langa acesta, ministrul mediului suedez, Andreas Calgren, a semnat un acord de colaborare cu ministrul indian, Namo Narain Meena, pe 6 noiembrie 2008. Acordul prevede colaborarea pentru dezvoltarea sustenabila a zonelor urbane, sisteme integrate de management al deseurilor, implementarea legislatiei de mediu si dialogul intre cele doua tari pe probleme globale legate de mediu.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri