Un autobuz propulsat de un motor electric, aflat în probe pentru câteva zile la societatea de transport public local (TPL) din Suceava, a fost interzis de polițiști, pe motiv că nu este înmatriculat în România, scrie adevarul.ro.
Autobuzul a fost utilizat pe traseele TPL Suceava pentru a se vedea dacă o astfel de soluție se poate dovedi viabilă pentru transportul local din oraș. Joi dimineață, autobuzul a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție rutieră pe strada Traian Vuia, în zona sensului giratoriu. În timpul controlului, polițiștii au constatat că autovehiculul nu deține licență de transport și nici copie conformă, motiv pentru care nu poate efectua servicii de transport public local în municipiul Suceava. Poliție Rutieră a permis circulația autobuzului doar în cursul zilei de joi, până la epuizarea acumulatorilor”, potrivit adevarul.ro.
Începând de astăzi, autobuzul va rămâne în garaj până când reprezentanții firmei furnizoare îl vor lua înapoi.
Sunt 70 de maxi-taxi care circulă ilegal în Suceava, dar singura mașină pe care o văd este autobuzul electric. L-am adus în probe, suntem mulțumiți de el și pentru noi ar fi mană cerească, dacă am reuși să cumpărăm câteva astfel de autobuze electrice”, a precizat Darie Romaniuc, directorul TPL Suceava.