Brazilia și Indonezia au cheltuit de peste 100 de ori mai mult cu subvenționarea industriilor care produc defrișările decât au primit ajutor internațional pentru conservarea acestora, potrivit unui raport al institutului Overseas Development, citat de The Guardian.
Cele două țări au acordat între 2009 și 2012 peste 40 de miliarde de dolari sub formă de subvenții pentru producția uleiului de palmier, producția de cherestea, soia, carne de vită și biocombustibili. Suma este de 126 de ori mai mare decât cele 346 de milioane de dolari primite din partea ONU pentru conservarea pădurilor.
„Faptul că subvențiile interne pentru mărfuri care cauzează despădurirea depășesc cu mult ajutorul internațional care înceracă să o împiedice nu face altceva decât să ne atragă atenția că avem nevoie de o regândire radicală”, a declarat Will McFarland, unul dintre autorii raportului. Acesta a explicat că prin ieftinirea costului de producție al acestor mărfuri, subvențiile cresc profitabilitatea lor și le fac mai atractive pentru investitori.
Situația din cele două țări este cu atât mai dramatică cu cât peste 50% din suprafețele de pădure defrișate în perioada 1990 și 2010 se regăsesc pe teritoriul lor. Astfel, în cei 20 de ani, Brazilia a pierdut 2,7 milioane de hectare de pădure, iar Indonezia 1,2 milioane de pădure. Un alt fapt semnalat de raport este acela că rata de distrugere a pădurilor a crescut abrupt în Indonezia, în timp ce în Brazilia a înregistrat un regres.
Un alt impact important al defrișărilor în cele două țări a fost creșterea nivelului de gaze cu efect de seră în perioada 2008 – 2012 cu 61% în Indonezia și 28% în Brazilia.
„Defrișările în cele din urmă sunt cauzate de cererea mare din emisfera nordică. Cu toții avem responsabilitatea de a ne opune afacerilor care provoacă aceste distrugeri. Singura soluție reală pentru acest eșec este sporirea capacității de răspuns a comunităților pentru a-și proteja pădurile”, a declarat Asad Rehman, un militant de mediu, membru al organizației Prietenii Pâmăntului Braziliei.
Citește și:
Procter&Gamble, acuzată de Greenpeace că favorizează despăduririle
Plantațiile de bambus pot salva de la defrișare pădurile boreale și amazoniene