SUA: Obama obligă centralele pe cărbune să-și reducă emisiile de CO2

Președintele american, Barack Obama, a schimbat tonul față de predecesorii săi,  în privința măsurilor ce trebuie luate împotriva încălzirii globale, și obligă centralele de cărbune de pe teritoriul SUA să-și reducă emisiile de CO2 cu 30% în următorii 15 ani, potrivit policymic.com.

În primul an de la punerea în aplicare a acestor noi măsuri, până la 100.000 de cazuri de astm și 2.100 de atacuri de cord va fi prevenite, iar aceste cifre vor continua să crească în SUA”, a declarat Barack Obama.

Noua doctrină a lui Obama în privința reducerii efectelor încălzirii globale va promova, în esență, alte forme de energie, care includ energia solară, energia eoliană, dar și energia nucleară.

Acesta este primul plan de acțiune american privind clima, care va crea o economie bazată pe energie curată și pe economia de energie”, a adăugat Obama.

74% din totalul emisiilor de CO2 din SUA provin de la centralele pe cărbune, iar acest plan de reducere a emisiilor reprezintă cea mai mare acțiune de luptă a guvernului american împotriva efectelor încălzirii globale.

Chiar dacă gazele naturale câștigă teren, cărbunele rămâne esențial în peisajul energetic american. Sute de centrale pe cărbune care se află pe teritoriul SUA furnizează aproximativ 37% din electricitatea necesară, ponderea fiind mai crescută față de gazul natural (30%) ori față de centralele nucleare (19%)”, avertizează Agenția americană de Protecție a Mediului.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri