Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD) va primi din partea Guvernului SUA, prin Agentia Statelor Unite pentru Comert si Dezvoltare (USTDA), un imprumut nerambursabil de 385.772 dolari pentru proiectarea unui sistem de monitorizare si reducere a eroziunii de-a lungul coastei Marii Negre.
"Litoralul Marii Negre a fost erodat in mod semnificativ timp de cateva decenii, limitand astfel oportunitatile socio-economice si afectand infrastructura publica si mediul inconjurator", a spus ambasadorul SUA la Bucuresti, Nicholas Taubman, intr-o conferinta de presa prilejuita de semnarea acordului de imprumut impreuna cu Lucia Varga, secretar de stat in MMDD.
Ambasadorul american a aratat ca acest imprumut reprezinta angajamentul continuu al SUA in vederea modernizarii Romaniei, chiar si dupa aderarea la Uniunea Europeana. "Acest sistem integrat de monitorizare va fi o unealta cruciala si practica pentru protejarea zonei costiere de pe litoralul turistic, dar si al Deltei Dunarii si zonelor umede adiacente", a adaugat Taubman.
La randul sau, secretarul de stat Lucia Varga a aratat ca litoralul romanesc pierde anual 80 de ha din cauza eroziunii costiere si a multumit SUA pentru sprijinul acordat la finantarea asistentei tehnice necesare pentru proiectarea sistemului integrat de monitorizare.
De asemenea, Lucia Varga a subliniat ca MMDD a mai beneficiat de sprijinul SUA in pregatirea altor proiecte mari, de anvergura, cum ar fi cel pentru prevenirea dezastrelor naturale, implementarea unui sistem de management integrat al resurselor de apa care sa permita interventia rapida in caz de inundatii sau poluare accidentala, alimentarea cu apa a sase localitati din bazinul Siretului sau un alt proiect similar in bazinul Cris.
Licitatia pentru atribuirea unei firme americane a contractului de asistenta tehnica in vederea realizarii acestui program va fi organizata de USTDA, MMDD urmand sa aleaga contractorul.
USTDA are rolul promovarii dezvoltarii economice si a intereselor comerciale americane in tarile aflate in curs de dezvoltare si cele cu venituri medii, finantand diferite forme de asistenta tehnica, studii de fezabilitate, pregatire, vizite de orientare si seminarii de afaceri care sprijina dezvoltarea unei infrastructuri moderne si a unui mediu de schimb deschis si corect.