Studiu WWF: Poluarea cu plastic, în topul problemelor de mediu

1 din 7 români consideră că deșeurile de plastic din natură au devenit o problemă majoră în România. Aproape 800 de milioane de tone de plastic sunt produse înacest an în lume, peste capacitatea normală de gestionare a deșeurilor.

60% respondenți spun că există mult prea multe deșeuri în natură în România. Același procent susțin că sancțiunile financiare sau legale sunt cea mai bună măsură împotriva aruncării gunoaielor, arată datele unui studiu realizat de WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), cea mai mare organizație specializată în conservarea mediului din lume.

În lipsa unor măsuri, poluarea generată de plastic reprezintă o povară economică, costurile fiind estimate la 20 de trilioane USD la nivel global, potrivit unui raport WWF. Per total, patru din zece deseuri din cantitatea sunt ambalaje.

„Poluarea cu plastic a devenit o problemă endemică în România. Numai în Brașov și Delta Dunării am colectat anual mii de kilograme de deșeuri prin programul Patrula Zero Plastic și, deși gradul de conștientizare și educare este în creștere în rândul românilor, deșeurile din plastic sunt constat prezente în mediul natural, afectând ecosistemele, provocând daune greu de reparat pe termen lung”, a transmis Monia Martini, Green Economy Projects Manager în cadrul WWF-România și coordonatorul programului “Patrula Zero Plastic”, una dintre cele mai mari acțiuni de colectare a deșeurilor și de educare privind poluarea cu plastic în Brașov și Delta Dunării.

Sondajul WWF-România evidențiază că prezența deșeurilor de plastic în natură este una dintre cele mai mari probleme de mediu din țară, alături de defrișarea pădurilor, poluarea apelor, poluarea aerului, deșertificarea terenurilor și creșterea temperaturilor.

Astfel, românii se arată dornici să se implice activ în protejarea naturii prin colectarea deșeurilor, încurajați de acțiuni precum proiectul „Patrula Zero Plastic”, implementat anual de organizația WWF-România.

Potrivit lui Martini, studiul WWF „arată că 56% dintre români consideră că există mult prea multe deșeuri în natură și că tot mai mulți dintre ei sunt tot mai conștienți de impactul devastator al poluării cu plastic asupra mediului și, în mod special, asupra comunităților lor.”

Dintre respondenți, 46% spun că ar fi motivați să acționeze împotriva problemelor de mediu dacă zona în care trăiesc ar fi în pericol.

Estimările internaționale prevăd ca, până la finalul anuluiui 2024, global, 770 de milioane de tone de deșeuri din plastic vor fi debarasate, din care aproape 10% (70 mil. tone) ajung în natură.
O asemenea cantitate de gunoaie este peste capacitatea normală de gestionare a deșeurilor, spun cei de la WWF-România.
Grafic: Cele mai mari probleme de mediu din România. Sursa: WWF-România
Grafic: Cele mai mari probleme de mediu din România. Sursa: WWF-România

 

Responsabilii pentru strângerea deșeurile din plastic: ce cred românii

Cel mai mult de această problema se ocupă ONG-urile preocupate de mediu care strâng, în prezent, deșeurile de plastic din natură, în percepția a 62% dintre românii inclusi in studiu. Acestea sunt urmate de cetățeni și companiile de colectare a gunoiului, respectiv primăria pentru 26% dintre respondenți.

Întrebați cine ar trebui să fie responsabili, cei mai mulți români – 72% dintre ei – consideră că ei înșiși sunt responsabili pentru strângerea gunoaielor din natură, arată studiul WWF-România.

Pe următoarele locuri se află, în opinia lor, companiile de colectare de gunoi (pentru 64% dintre ei), primăria (61%) și alte persoane (53%).

Grafic: Masuri de luat pentru problemele de mediu. Sursa: WWF

Grafic: Masuri de luat pentru problemele de mediu. Sursa: WWF

„Este vital să acționăm rapid pentru a preveni degradarea ireversibilă a naturii, printr-o schimbare de comportament și o implicare activă”, a conchis Martini.

spot_img

Ultimele știri