Studiu: Niciun constructor american de locuinte nu ia in calcul principiile constructiilor verzi

Niciunul dintre cei mai mari 13 constructori de locuinte ai Statelor Unite nu a incorporat in strategiile lor noua piata a constructiei si designului sustenabil, arata un nou studiu realizat de Institutul Colegiului Boston pentru Investitii Responsabile si grupul de management al investitiilor Calvert Group.

Potrivit raportului, cea mai mare provocare in domeniu este faptul ca cei mai multi constructori nu au constientizat ca exista o piata pentru locuintele verzi si ca ei au un rol in servirea si promovarea ei.

Pe baza datelor privind consumul de energie, folosirea materialelor de constructie, consumul de apa si folosirea pamantului, autorii raportului au clasat firma KB Home din Los Angeles pe primul loc, in timp ce Hovnanian Enterprises, Standard Pacific si NVR se afla la coada listei.

Constructorii au estimat ca pana la sfarsitul acestui deceniu, 10% din noile case vor fi locuinte verzi. In octombrie, Asociatia Nationala a Constructorilor de Locuinte a anuntat ca va elabora un standard de constructii verzi care va concura cu instrumentele de masurare ale standardului Consiliului american pentru Constructii verzi – LEED.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri