La Academia Romana s-a lansat actiunea de elaborare a Strategiei Nationale de Dezvoltare Durabila. Aceasta va fi redactata de un grup de experti sub egida UNDP (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare) si a Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile. Strategia este ceruta de UE ca o reflectare la nivel national a strategiei generale a UE de dezvoltare durabila.
Text de Ionut Purica
De cate ori aud vobindu-se despre strategii, in ultimii 18 ani, imi aduc aminte de povestea secretarei zeloase: "Sefu’, mi-ati dat sa fac o socoteala; am repetat-o de zece ori ca sa fiu sigura ca nu gresesc", "Si?"- zice Sefu’; "Poftiti cele zece rezultate!".
In mod normal, Romania ar trebui sa aiba o singura strategie de dezvoltare generala, din care decurg cele sectoriale. Cum ori zontul unei asemenea strategii este dincolo de orizontul electoral, e de asteptat ca evolutia proceselor cu constante de timp mai mici sa aiba o componenta invariabila de prosperitate economica si sustenabilitate data de elementele strategiei despre care vorbim. Pana acum insa, fiecare sector are strategia lui, iar linia comuna este determinata de procese cu constanta de timp mai mica decat orizontul strategic.
In sfarsit, se schimba aceasta situatie. Strategia de dezvoltare durabila, ceruta de UE (uite ceva care se schimba dupa intrarea in UE!) este destinata nu numai sa creeze aceasta invarianta in abordarea evolutiei economice a tarii, ci si sa induca o schimbare de mentalitate care sa constientizeze faptul ca planeta pe care traim este limitata.
Ca un exemplu trait: eram in 2005 la Tokio intr-o conferinta despre Protocolul Kyoto si protectia mediului. Organizatorii ne-au dus sa vizitam o facilitate de langa Tokio. (Pentru aceia care nu au aceasta imagine, Tokio si zona limitrofa constituie o aglomerare de 30 de milioane de oameni). In aceasta facilitate se transformau PET-urile in benzina si se ardeau deseuri combustibile care produceau energie electrica. Am intrebat cat a fost investitia pentru construirea ei si mi s-a dat o cifra. Apoi am intrebat cat se castiga anual din vanzarea benzinei si electrici tatii si mi s-a dat alta cifra. Impartite, cele doua cifre dadeau un timp de recuperare de circa 80 de ani. Raspunsul gazdelor merita retinut pentru semnificatia lui. Ni s-a spus ca Japonia este o civilizatie avansata (deci cu multe deseuri), de 178 milioane de oameni care se gasesc pe cateva insule. Daca nu ar exista cele 26 de facilitati, cum era cea vizitata, in 20 de ani nu ar mai fi fost loc pe acele insule pentru oameni din cauza acumularii de deseuri. Japonezii au invatat mai repede decat altii ca traim pe o planeta limitata.
Evident, generalizand, se impune intrebarea: cand vom ajunge sa nu mai avem loc pe Pamant de deseurile pe care le producem. Notiunea de civilizatie avansata se va schimba legat de cantitatea minima de deseuri pe care o lasam genratiilor viitoare. Sustenabilitatea unei dezvol tari este legata de modul in care ciclurile economice se pot relua; iar acest lucru depinde de cum consumam resursele naturale, de cum stim sa eliminam deseurile prin tehnologii corespunzatoare de reciclare si de cum generam perturbatii in mediul inconjurator care sa nu fie atat de mari incat sa conduca la eliminarea sursei lor. Simbolic vorbind, speram ca peste 65 de milioane de ani sa nu fie o civilizatie de furnici pe Terra care sa spuna: "Existau niste dinozauri acum 65 de milioane de ani si nu se stie cum au disparut" referindu-se la noi.
Cum ontogenia repeta filogenia, speram ca strategia de dezvoltare durabila va avea, pentru economia romaneasca, efectul pe care Raportul Bruntland (1987), "Our Common Future", l-a avut pentru omenire. Generarea unor actiuni cum a fost Conferinta de le Rio (1992), Protocolul de la Kyoto (1997), Conferinta de la Johannesburg (2002), introducerea unor mecanisme comerciale si a unor tehnologii de protectie a mediului in marile economii ale lumii, precum si presiunea asupra alegerii unor noi cai de dezvoltare, mai prietenoase fata de planeta, a economiilor in curs de dezvoltare, sunt rezultatul unui proces de constientizare a limitelor planetei pe care o avem la dispozitie.
Dezvoltarea durabila (sustenibila) are ca principiu de baza grija pentru generatiile urmatoare, carora trebuie sa li se lase posibilitatea de a se dezvolta. Se ridica o intrebare importanta: cum vor evolua notiunile noastre despre civilizatie avan sata valori de viata, fericire. Exemplul, la extrema, care imi vine in minte este legat de fericirea data de numarul mare de masini pe care fiecare familie il va avea; evidenta fericire va consta in a privi masinile, nu in a le folosi deoarece toata circulatia in oras va fi blocata.
Exemplul de mai sus imi aduce in minte o alta poveste in care vine sfarsitul lumii; toate tarile dipar numai una ramane; de ce?; pentru ca era cu zece ani in urma. Uneori este bine, fiind in urma altor tari, sa inveti din rezultatele pozitive si negative ale dezvoltarii lor si sa-ti alegi calea ta, care sa inglobeze invataturile trase, si nu sa imite orbeste.
Dezvoltarea durabila se refera si la calitatea si constiinta oamenilor. Sindromul obsesiv-depresiv al stirilor rele este o epidemie care nu se manifesta numai iarna. Copierea modului de comportament si a valorilor imediate ale altora este naturala, dar fara o baza de comparatie echilibrata conduce la "totul acum si numai pentru mine", concept care exclude din ecuatie grija pentru generatiile viitoare si mediul inconjurator. Cel mai
periculos este ca se elimina comportamentul de comunitate: a trai unii langa altii nu inseamna a fi o comunitate; si inundatiile de acum trei ani neau dat unele exemple relevante in acest sens (exista speranta: au fost exemple si in celalalt sens).
Strategia de dezvoltare durabila este in curs de elaborare si, de aceasta data, exista – prin vointa si bunavointa UE – o speranta clara ca nu va fi doar un alt exercitiu ce va fi uitat imediat ce se va termina, ci va servi la corelarea strategiilor sectoriale intr-o viziune cu un orizont indepartat.
