Romania va gazdui in prima parte a anului 2012 cea de-a unsprezecea reuniune a Conferintei Partilor la Conventia de la Ramsar asupra zonelor umede de importanta internationala.
Decizia de a organiza aceasta reuniune in Romania a fost luata cu ocazia celei de-a zecea reuniuni a Conferintei Partilor, care a avut loc in perioada 28 octombrie – 4 noiembrie 2008, la Changwon, in Coreea de Sud.
Conferinta Partilor la Conventia de la Ramsar este organul in care cele 158 de state contractante stabilesc modalitatile de punere in aplicare a prevederilor acestui act international, deosebit de important in cadrul eforturilor de protejare a mediului la nivel mondial. La reuniunea Conferintei Partilor, care a avut loc in Coreea de Sud au participat aproximativ 2.000 de persoane: reprezentanti ai statelor contractante, ai organizatiilor neguvernamentale de protectie a mediului si ai mediului de afaceri.
Conventia de la Ramsar asupra zonelor umede de importanta internationala, la care Romania a aderat prin Legea nr. 5/1991 reprezinta un instrument international destinat protejarii zonelor umede, in special a celor care constituie habitate pentru pasarile acvatice.
In sensul Conventiei de la Ramsar, zonele umede sunt intinderi de balti, mlastini, turbarii, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este statatoare sau curgatoare, dulce, salmastra sau sarata, inclusiv intinderile de apa marina a caror adancime la reflux nu depaseste 6 m.
Romania are cinci zone umede incluse pe lista Ramsar si declarate ca zone umede de importanta internationala si anume: Delta Dunarii, Insula Mica a Brailei, Lunca Muresului, Lacul Techirghiol si Complexul piscicol Dumbravita.